spot_img
25.3 C
Târgu Jiu
joi, septembrie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateFestivalul Luminii, în Parcul Central din Târgu Jiu

    Festivalul Luminii, în Parcul Central din Târgu Jiu

    Festivalul Luminii va avea loc duminică, 29 septembrie, în Parcul Central din Târgu Jiu, în intervalul 16:00-21:00. Evenimentul este organizat de Cercetașii României – Ecaterina Teodoroiu Târgu Jiu.

    Festivalul Luminii a fost organizat pentru prima dată în 2004, la Cluj-Napoca, tot de cercetași, după care ideea a fost preluată în mai multe locuri din țară. Anul trecut, mii de lampioane, denumite „gulguțe“ au luminat parcul în care se află operele lui Brâncuși. „Adevărata fericire nu e rezultatul bogăției, a succesului în carieră și nici măcar al satisfacerii tuturor plăcerilor. Fericirea e atunci când esti mulțumit de ceea ce ai și te bucuri din plin de asta. Dar mai presus de atât, adevărata cale spre fericire este acea de a-i face pe ceilalți fericiți. „- mesajul lui Robert Baden Powell (fondatorul mișcării cercetășești). Asumându-și acest îndemn, Cercetașii României au creat Festivalul Luminii, un eveniment care să te scoatã din cotidian și să te aducă mai aproape de bucuriile simple ale vieții . Deci? Primiți cu bucurii mărunte?”, au transmis organizatorii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!