Un nou film documentar poate fi vizionat săptămâna aceasta la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu. Proiecția de film vizează viața scriitorului Lev Tolstoi. Evenimentul se desfășoară pe 5 octombrie, de la ora 11:00. „Documentarul «Tolstoi / The Trouble with Tolstoi» a fost realizat cu ocazia sărbătoririi anului cărților de către BBC. Alan Yentob examinează atent viața și moravurile din vremea celebrului scriitor rus Lev Tostoi. Filmul dezvăluie caracterul dificil, neliniștit și genial al unui om cu un mare apetit pentru a cauza probleme atât lui și familiei sale, cât și lumii întregi din jurul său”, a comunicat Alina Tița, reprezentant Muzeul Județean Gorj.
Proiecțiile marchează „Ziua Internațională a Educației” ce a fost stabilită de UNESCO pe data de 5 octombrie. „Vor participa elevi de clasele a VIII-a, a X-a, a XI-a și a XII-a de la Liceul de Arte din Târgu-Jiu, coordonați de doamna profesor de limba engleză Emanuela Tulpan. Astfel, Muzeul Județean Gorj este alături de elevi în sărbătorirea «Zielei Internaționale a Educației» prin organizarea de activități instructive și culturale”, a mai precizat Alina Tița.
Proiectul British Documentary este derulat în parteneriat cu British Council în perioada mai – noiembrie 2016.