11 persoane au avut de suferit din cauza temperaturilor ridicate și s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.
„În perioada 13 – 19 iulie 2023, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu s-au prezentat 11 pacienți care au avut de suferit din cauza temperaturilor ridicate de afară. Vârstele pacienților au fost cuprinse între 30 și 75 de ani, un singur bărbat având nevoie de internare (acesta avea probleme neurologice).
Potrivit medicilor de la UPU, cele mai multe au fost cazuri de lipotimii, persoanele prezentând simptome de leşin în contextul temperaturilor ridicate înregistrate în această perioadă“, a transmis Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență.
Cum ne ferim de caniculă
Medicii recomandă evitarea expunerii voluntare la soare, plimbările lungi şi sportul în intervalul orar 11:00 – 18:00, dar și purtarea hainelor fabricate din fibre naturale, de culoare deschisă şi acoperirea capului. De asemenea, persoanele trebuie să se hidrateze cu cel puțin doi litri de apă.