AcasăActualitateGorjeanul Sabin Cornoiu, reales în fruntea Salvamont România

Gorjeanul Sabin Cornoiu, reales în fruntea Salvamont România

Sabin Cornoiu a fost reales în funcția de președinte al Salvamont România, pentru un al treilea mandat, beneficiind de încrederea unanimă a echipelor de salvamontiști din întreaga țară. La Conferința Națională Salvamont, unde nu a avut niciun contracandidat, Cornoiu a primit votul tuturor participanților, cărora le-a mulțumit pentru susținere.

În noul mandat de patru ani, Cornoiu își propune să mențină standardele ridicate ale serviciilor de salvare montană din România, asigurându-se că salvatorii montani beneficiază de cursuri de specializare și de formare profesională continuă. Această abordare este esențială pentru a asigura siguranța și profesionalismul în intervențiile pe munte, contribuind astfel la consolidarea Salvamont ca un serviciu de referință în domeniul salvării montane.

„M-am bucurat de recunoașterea tuturor colegilor din țară“

„Toți colegii au fost alături de mine. Nu a existat vreun contracandidat, deoarece au considerat că toate măsurile au fost bune. Toate echipele de salvatori din Români m-au invitat să mențin această activitate la un nivel ridicat. A fost o împlinire profesională pentru mine și m-am bucurat de recunoașterea tuturor colegilor din țară. Am un colectiv de lucru foarte bun cu care vom conduce această activitate“, a spus Sabin Cornoiu, la Gorj Tv.

Acesta a mai precizat că planul său este să mențină la un nivel înalt salvarea profesională a salvatorilor, pentru că Salvamont este singura autoritate din acest domeniu. O altă importanță este continuarea cursurilor de perfecționare și achiziționarea de tehnologie modernă pentru acțiunile de salvare.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente