spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăActualitateGrindeanu: „În maxim două luni, lansăm în licitaţie-execuţie Craiova - Târgu Jiu”

    Grindeanu: „În maxim două luni, lansăm în licitaţie-execuţie Craiova – Târgu Jiu”

    Se apropie startul lucrărilor la drumul expres Craiova – Târgu Jiu. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spre bucuria participanților la trafic, ce nu au, în prezent, nici un drum de mare viteză între cele două capitale de județ din Oltenia.

    “În maxim două luni, iar dacă nu vom prinde sfârşitul anului, va fi sigur luna ianuarie, vom putea să lansăm în licitaţie-execuţie Craiova – Târgu Jiu. Este drum expres. Ţin la acest proiect foarte mult şi va fi lansat în licitaţie, asta însemnând primul tronson Craiova – Filiaşi, care este comun cu Craiova – Lugoj, iar la Filiaşi, Filiaşi – Târgu Jiu se separă drum expres. Vom lansa licitaţia. Poate există şanse să se termine, să putem să facem până la sfârşit de decembrie, dar nu vreau să îmi iau angajamente de care să nu mă ţin. În mod sigur, în ianuarie se poate lansa în licitaţie”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit news.ro.

    Deputatul de Gorj Mihai Weber salută anunțul făcut de Grindeanu: „Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, confirmă ceea ce mi-am asumat în fața gorjenilor, că proiectul meu de suflet se va realiza. Am promis, mă țin de cuvânt!”

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: