AcasăActualitateGuvernul a modificat calendarul de decarbonizare. Ce se întâmplă cu Complexul Energetic...

Guvernul a modificat calendarul de decarbonizare. Ce se întâmplă cu Complexul Energetic Oltenia!

Guvernul a aprobat, în ultima ședință din 2025, o Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea OUG nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic. Actul normativ pune în aplicare calendarul revizuit de eliminare a capacităților pe bază de cărbune, negociat de România cu Comisia Europeană în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit Guvernului, România avea inițial obligația de a retrage din exploatare, până la finalul anului 2025, capacități energetice totalizând 1.755 MW. În urma renegocierii cu Comisia Europeană, termenul a fost ajustat: până la 31 decembrie 2025 vor fi închise definitiv 1.045 MW, iar diferența de 710 MW va fi retrasă până la 31 august 2026.

Autoritățile susțin că menținerea temporară în funcțiune, integral sau la putere redusă, a unor grupuri energetice este necesară pentru asigurarea stabilității Sistemului Electroenergetic Național și pentru continuitatea furnizării energiei termice în municipiile Craiova și Râmnicu Vâlcea.

Ordonanța introduce și un cadru legal pentru reducerea controlată a capacităților pe bază de lignit și huilă, prin modificarea licențelor de exploatare de către ANRE. Totodată, este instituit un mecanism de sancționare pentru operatorii care nu respectă calendarul de închidere, amenzile putând ajunge la 5% din cifra de afaceri.

De asemenea, Guvernul își rezervă posibilitatea de a ajusta termenele din planurile de restructurare, prin hotărâre, în cazul în care acestea sunt actualizate și aprobate de Comisia Europeană. Măsura vizează inclusiv Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia.

Astfel, după data de 31 august 2026, la Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne în funcțiune doar trei grupuri energetice: grupurile 4 și 5 de la Rovinari și grupul 5 de la Turceni.

Rămâne însă incert viitorul celor peste 8.000 de angajați ai companiei. În prezent, aproximativ 2.000 dintre aceștia sunt încadrați pe perioadă determinată, iar câteva sute sunt pensionari reangajați. Prevederile noii ordonanțe ar urma să se reflecte în Bugetul Complexului Energetic Oltenia pentru anul 2026.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente