Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va fi prezent joi, 15 august, de Sărbătoarea «Adormirea Maicii Domnului» și va oficia slujba Sfintei Liturghii la Hramul Mănăstirii Tismana, împreună cu un sobor de călugări, preoţi şi diaconi.
De asemenea, P.S. Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Polovragi.
Pe 15 august, românii sărbătoresc una dintre cele mai importante zile religioase ale anului: Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și sub numele de Sfânta Maria. Este un moment de rugăciune și reculegere, în care se aduc mulțumiri și cereri către Fecioara Maria. Cine se roagă la Sfânta Fecioară, respectând postul negru, este eliberat de necazuri, boli și pagube, și găsește în schimb alinare și împlinire, spune datina.
Înalte lipitori mai bune spus