spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎntâlnire dintre studenți și deținuți, la Penitenciarul Târgu Jiu

    Întâlnire dintre studenți și deținuți, la Penitenciarul Târgu Jiu

    O întâlnire a avut loc la Penitenciarul Târgu Jiu între 28 de studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității ”Constantin Brâncuși” și 21 de deținuți aflați în custodia Penitenciarului Târgu Jiu.

    Studenții au avut posibilitatea să interacționeze cu deținuții și cu personalul penitenciarului, în cadrul dezbaterii cu tema „Despre lege și nu numai”, scopul activității fiind acela de a se familiariza cu aspectele practice ale dreptului execuțional penal, cu mediul carceral și cu populația aflată în detenție și implicarea detinuților în viața comunității locale, ca parte activă a acesteia.

    „Activitatea se înscrie într-o serie amplă de demersuri educative și de reintegrare socială desfășurate de specialistii din cadrul Serviciului Reintegrare Socială, în ultima perioadă derulându-se mai multe activități în colaborare cu parteneri din comunitatea locală. Astfel, 9 deținuți au participat la Bursa Locurilor de Muncă, desfășurată vineri 12.05.2023, 16 deținuți au participat la activitatea ”Pași către familia de acasă” derulată în colaborare cu Biserica Maranată și 16 deținuți au participat la un pelerinaj la Sfânta Mănăstire ”Sfântul Ioan Botezătorul”  Cămărășeasca Târgu Cărbunești. Prin aceste activităţi se urmăreşte conştientizarea deținuților cu privire la faptul că sunt parte a societății și trebuie să-și exercite rolul în cadrul acesteia, sensibilizarea comunităţii cu privire la eforturile de reintegrare în societate a persoanelor aflate în detenție și crearea unor punţi de legătură între populaţia carcerală şi comunitatea locală“, a transmis comisarul şef de poliție penitenciară Ion Popescu, directorul Penitenciarului Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: