spot_img
Altele
    AcasăActualitateIon Işfan, posibil secretar de stat la Cercetare

    Ion Işfan, posibil secretar de stat la Cercetare

    Inspectorul şcolar general, Ion Işfan, ar putea ocupa un post de secretar de stat în Ministerul Cercetării condus de gorjeanul Mihnea Costoiu. Işfan şi-a dorit o funcţie şi în Ministerul Educaţiei în perioada când ministru era Ecaterina Andronescu, însă, acum a dat de înţeles că ar dori să lucreze cu Mihnea Costoiu.

    După instalarea noilor miniştri în Guvernul Ponta II, liderii USL de la Gorj vor înainta liste cu propuneri pentru numirea anumitor gorjeni în funcţii de directori şi secretari de stat în mai multe ministere. USL Gorj îl menţine în funcţia de secretar de stat pe Bebe Viorel Ionică la Ministerul Comunicaţiilor. În continuare, şefii USL fac demersuri pentru obţinerea a altor două posturi de secretar de stat în Ministerul Energiei şi Ministerul Cercetării. La Energie este în cărţi Andrei Maioreanu, iar la Cercetare Ion Işfan şi-a manifestat dorinţa de a lucra împreună cu ministrul gorjean Mihnea Costoiu. Surse din PSD Gorj susţin că Ion Işfan ar fi de acord să lase şefia Inspectoratului Şcolar Gorj şi să lucreze în viitor cu Mihnea Costoiu la Ministerul Cercetării. În locul lui Işfan la Gorj ar putea rămâne inspector şcolar general Nicolae Mergea, social-democrat care a mai condus învăţământul gorjean în trecut. Aflat joi la Bucureşti la prezentarea Cabinetului Ponta II, social-democratul Ion Călinoiu a declarat că, deocamdată, Gorjul nu a primit posturile dorite. „Am fost convocaţi la Bucureşti, ni s-au prezentat ministerele care intră în responsabilitatea PSD. Deocamdată nu se pune problema să obţinem posturi, dar noi avem oameni pregătiţi care să ocupe posturi importante în toate ministerele. Nu dăm niciun nume până nu vedem exact unde şi când”, a declarat Ion Călinoiu de la PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    10 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: