Judecătoarea Georgiana Iuliana Secotă, de la Tribunalul Gorj, se numără printre cei peste 500 de magistrați din întreaga țară care au semnat mesajul de solidaritate cu procurorii și judecătorii ce au avut curajul să vorbească public despre presiunile și problemele sistemice din justiția românească.
Inițiativa, lansată inițial de procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi, rămâne deschisă semnăturilor și a devenit, în ultimele zile, una dintre cele mai ample reacții interne ale corpului magistraților.
Mesaj ferm: „Tăcerea nu este o opțiune”
În textul de susținere, magistrații semnatari transmit un avertisment clar:
„Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol”.
Aceștia își afirmă sprijinul pentru judecătoarea Raluca Moroșanu și procurorul Laurențiu Beșu, care au vorbit deschis în documentarul „Justiție capturată”, realizat de Recorder.
Contextul declarațiilor
Materialul jurnalistic a scos în evidență acuzații grave privind modul în care, la Curtea de Apel București, unele complete de judecată ar fi fost reconfigurate pentru a obține soluții favorabile în dosare de corupție de mare impact, precum cele ale lui Marian Vanghelie, Cristian Burci sau Puiu Popoviciu.
Judecătoarea Raluca Moroșanu l-a susținut public pe colegul Laurențiu Beșu în fața conducerii instanței. În replică, președinta Curții de Apel București a respins acuzațiile, catalogându-le drept încercări de destabilizare a sistemului.
Numărul mare de semnatari – peste 500 de magistrați – arată amploarea nemulțumirilor și necesitatea dezbaterii publice a problemelor interne ale sistemului judiciar.

