Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRPD) Craiova, Calin Cosmin Petruț, a inspectat, astăzi, lucrările de pe șantierul Variantei de Ocolire a municipiului Târgu Jiu.
„Antreprenorul lucrează la terasamente, dar și la pregătirea stratului suport pentru așternerea mixturilor pe zona de Est, având executați aproximativ 7 km.
Tot în aceste zile, se efectuează transportul grinzilor din depozit în zona celor 2 viaducte peste Varianta de Ocolire unde montajul este preconizat să înceapă săptămâna viitoare.
În zona nodului rutier de la Km 0+000 se lucrează la relocarea utilităților și execuția consolidării terasamentului.
La km 14+300, lucrările la rampa 2 a pasajului, rampă cu parament vertical, sunt în etapa finală“, au transmis reprezentantul DRDP Craiova.
Vor începe lucrările de asfaltare
„I-am transmis Antreprenorului că atâta timp cât dă dovadă de seriozitate și este mobilizat, noi o să îi fim partener onest și îl vom sprijini pentru a finaliza acest contract foarte necesar pentru infrastructura rutieră din zona Gorjului”, a declarat Directorul Regional al DRDP Craiova după vizită.
Reprezentantul constructorului a transmis că, în zilele următoare, vor începe lucrările de asfaltare în partea de este a drumului de centură.
Apreciază:
Apreciere Încarc...