spot_img
Altele
    AcasăActualitateLunar, la OPC se strâng 80 de plângeri

    Lunar, la OPC se strâng 80 de plângeri

    Dintre instituţiile solicitate în a căuta soluţii la probleme, cu siguranţă Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului(CJPC) Gorj ocupă un loc fruntaş. Lunar, la instituţie se strâng 70-80 de reclamaţii generate de tot felul de nereguli sau abateri ale operatorilor economici, iar printre consumatori s-au găsit deja destui dezamăgiţi sau nedreptăţiţi. De la începutul lunii martie, la CJPSC s-au depus aproape 50 de plângeri, iar dintre nereguli nu lipsesc cele legate de nerespecatarea garanţiilor la diferite articole, dar şi neaducerea la conformitate în 15 zile.

    Conducerea CJPC spune că „au existat plângeri ale consumatorilor legate de articole de încălţăminte, dar şi de produse electrocasnice şi telefoane mobile. Nu au fost date amenzi în urma soluţionării lor, dar nu înseamnă că nu se impune un semnal de alarmă. Nu au fost corecte în relaţia cu proprii clienţi, nici firme de curierat care fie au întârziat cu livrarea pachetelor, fie acestea au ajuns la destinaţie deteriorate”, a decalarat Mihaela Răducan, comisar şef CJPC Gorj. De asemenea, potrivit conducerii instituţiei, sunt în lucru reclamaţii legate şi de facturare. Ca un prim bilanţ al reclamaţiilor soluţionate pe baza temeiurilor legale, nu au fost aplicate amenzi, dar a existat un caz de despăgubire pentru deteriorarea aparatelor electrice, despăgubire suportată de firma furnizoare de energie electrică. În acest caz, despăgubirea s-a ridicat la 2000 de lei. Controalele instituiţiei se vor intensifica în perioada următoare în magazinele profilate pe produse de post, iar vigilenţa inspectorilor de la CJPC va da cu siguranţă mari bătăi de cap celor care se ştiu în afara legii.

    Consumatori educaţi prin concurs

    Vestea bună la capitolul cunoaşterea drepturilor de către consumatori vine de la concursul recent încheiat. Faza judeţeană a competiţiei ajunsă la a IX-a ediţie , „Alege, este dreptul tău!”, a reunit elevi de clasele IX-XII, iar rezultatele au fost la înălţime. Premianţii ediţiei au fost Roxana Nocolovici, de la Colegiul Comercial Virgil Madgearu, la clasele IX-X , dar şi Isabela Cârstov, clasele XI-XII. Aceasta din urmă a făcut parte din echipa care a câştigat anul trecut faza naţională. Mesajul competiţiei întăreşte an de an ceea ce autorităţile abilitate încearcă să transmită, anume că orice consumator are drepturi, dar şi obligaţii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: