spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăActualitateLyra Gorjului, în concert de Crăciun

    Lyra Gorjului, în concert de Crăciun

    lyra-gorjuluiȘcoala Populară de Artă Târgu-Jiu va organiza o serie de spectacole în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă. Cel mai important eveniment va avea loc astăzi, începând cu ora 19.00. Atunci va fi susţinut un concert de Crăciun al Orchestrei de Cameră „Lyra Gorjului”, concert ce va fi găzduit de Sala Maură a Prefecturii Gorj.

    Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu susține că intrarea la spectacol este liberă, iar iubitorii de muzică de cameră o vor putea urmări în concertul de Crăciun și pe soprana Daniela Popescu, cea care a fost elevă a Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu. „Cu începere de la ora 19.00 va avea loc la Sala Maură a Palatului Administrativ va avea loc Concertul de Crăciun al Orchestrei de cameră. Intrarea este liberă. Va fi un program special. O altă surpriză va fi prezenţa în cadrul spectacolului a Danielei Popescu – soprana noastră, fostă elevă a Şcolii Populară de Artă. Este elevă în ultimul an la Colegiul „Dinu Lipatti” din Bucureşti şi luna trecută ne-a mai făcut o surpriză. A fost admisă la Colegiul regal din Londra, cea mai importantă instituţie de muzică din Europa. Vine alături de orchestra de cameră la aces concert de Crăciun. Va fi o plăcere să o urmărim şi oricine poate să participe la acest adevărat eveniment”, a declarat Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: