spot_img
Altele
    AcasăActualitateMai mulţi poliţişti la IPJ Gorj

    Mai mulţi poliţişti la IPJ Gorj

    Numărul poliţiştilor care lucrează în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj va fi mai mare Şi asta după ce 27 de elevi care au ieşit de pe băncile şcolilor de agenţi de la Câmpina au primit repartiţie în Gorj. Cei mai mulţi vor începe munca la Serviciul de Ordine Publică, în timp ce doar unul singur se va alătura echipei de judiciarişti de la Poliţia din Turceni.

    Media obţinută la absolvirea cursurilor de la şcolile de poliţie a stat la baza repartiţiilor pentru un loc la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj. Cei care au obţinut media peste 8 au reuşit să-şi găsească un loc la Serviciul de Ordine Publică la Gorj, după cum susţine purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Daniel Ionuţ Tică: „Dintre 27 de agenţi care au absolvit şcoala de poliţie, 26 au fost repartizaţi la Serviciul de Ordine Publică, iar unul singur a fost repartizat la birul judiciar din cadrul Poliţiei Turceni. Putem spune că avem elevi cu note foarte bune obţinute, cea mai mare fiind de 9.60”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Astfel, în perioada următoare pe străzi vor fi mai mulţi oameni ai legii, care vor supraveghea la liniştea cetăţenilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: