spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateManagerul Tiberiu Tătaru, fără contracandidaţi

    Managerul Tiberiu Tătaru, fără contracandidaţi

    Actualul manager al Spitalului „Tudor Vladimirescu” de la Dobriţa, Tiberiu Tătaru, este singurul canditat pentru fotoliul de şef al unităţii medicale. Perioada de înscriere la concursul pentru postul de director al spitalului s-a încheiat luni, iar examenul se va susţine între 10 şi 14 martie.

    Se pare că Tiberiu Tătaru va lupta cu el însuşi pentru postul de manager scos la concurs la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” de la Dobriţa. Până luni, când s-a finalizat perioada de înscrieri la funcţia de şef al unităţii medicale, singurul candidat care şi-a exprimat dorinţa de participare este chiar actualul director, Tiberiu Tătaru. Acesta nu are niciun contracandidat, în comparaţie cu concursul precedent, când s-au înscris două persoane pentru funcţia de director. Unitatea medicală este condusă de Tătaru din anul 2009, iar la concursul din acest an este susţinut de toţi factorii de decizie din spital, dar şi de fostul contracandidat, datorită proiectelor aflate în derulare şi propuse. „Anul acesta, se pare că sunt singurul care şi-a depus dosarul, spre deosebire de acum trei ani, când am susţinut acest concurs, când am avut un contracandidat. Multe proiecte pe care le-am început sunt în derulare. Consider că s-a făcut treabă bună în interiorul spitalului şi chiar sunt ajutat de toţi factorii de decizie şi chiar şi de fostul meu contracandidat la funcţia de manager, acum trei ani de zile”, a declarat managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” de la Dobriţa.

    „Emoţiile sunt inerente”

    Deşi nu este prima dată când participă la un astfel de concurs, emoţiile sunt nelipsite. „Emoţiile sunt inerente pentru că sunt două probe de concurs: o probă teoretică în care sunt aprofundate cunoştinţele în domeniul sanitar şi a doua probă este reprezentată de planul de management. În ceea ce priveşte proiectul de management, pot să vă spun că mi-a fost relativ uşor faţă de acum trei ani de zile pentru că deja am o imagine de ansamblu în ceea ce priveşte dezvoltarea spitalului. Sunt proiecte deja începute pe care vrem să le continuăm şi altele pe care să încercăm să le introducem anul acesta în circuit”, a mai spus Tătaru. Rezultatul examenului se va afla pe data de 25 martie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: