spot_img
17.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateMarius Boeriu, convocat la Ministerul Sănătăţii, în timp ce DSP Gorj era...

    Marius Boeriu, convocat la Ministerul Sănătăţii, în timp ce DSP Gorj era verificat de Corpul de Control al Ministerului!

    Forfotă mare, ieri, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj! Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a ajuns la sediul instituţiei de sănătate publică. Conform unor surse, membrii Corpului de Control fac verificări cu privire la sesizările apărute în mass-media referitoare la organizarea ilegală a unui concurs pentru postul de conducere la Sanepid. Tot ieri, Marius Boeriu, directorul DSP Gorj, a fost audiat de reprezentanţii Comisiei de disciplină din cadrul Ministerului Sănătăţii.

    boeriu-dsp

    La jumătatea lunii decembrie 2015, directorul DSP Gorj, Marius Boeriu, a cerut studii economice, şi nu de medicină, candidaţilor care voiau să ocupe funcţia de conducere la Serviciul de Control în Sănătate Publică (Sanepid), în acest fel încălcând legea. O altă gafă comisă de reprezentantul DSP Gorj, a fost faptul că, deşi candidaţilor li se cereau studii economice, toată bibliografia de concurs era din domeniul medical. Totul, pentru a favoriza ajungerea în fruntea Sanepidului din Gorj a lui Adrian Dobrin, un apropiat al fostului ministru secretar de stat, Alin Ţucmeanu, dar şi al fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Mădălin Călinoiu. Acest lucru s-a întâmplat la jumătatea lunii decembrie 2015, la rugămintea lui Alin Ţucmeanu, arestat pentru luare de mită, în luna noiembrie a anului trecut, alături de medicul gorjean Cristinel Vodislav. Condiţiile de participare la concursul pentru şefia de la Serviciul de Control în Sănătate Publică depăşeau limitele legii. Astfel, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a ajuns ieri, să fie luată la bani mărunţi, documente întregi fiind luate la studiu de către reprezentanţii Corpului de Control. Vizita acestora coincide, însă, cu faptul că directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, a fost convocat la Ministerul Sănătăţii, tot ieri.

    Te-ar mai putea interesa

    5 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: