spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateNoi medici la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu!

    Noi medici la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu!

    Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se „îmbogăţeşte” cu patru medici! Ca noutate pentru unitatea medicală târgujiană este faptul că ieri a fost încheiat un contract de voluntariat cu un medic specialist oftalmolog. Reîntregirea echipei de cadre medicale rămâne în atenţia conducerii spitalului şi ar putea avea soluţii şi prin promovarea imaginii Spitalului Judeţean la simpozioanele susţinute de medici la nivel naţional.

    Exodul medicilor de la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu este o problemă cu care unitatea sanitară se confruntă, încă. Carenţa de medici pare greu de rezolvat, iar soluţiile ar putea veni tot din partea medicilor care participă la simpozioanele, congresele şi conferinţele naţionale, prin promovarea unităţii sanitare din Târgu-Jiu. Pentru ca lipsa de doctori să nu mai afecteze actul medical din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, conducerea unităţii a şi luat primele măsuri. În acest sens, ieri, a fost semnat un contract de voluntariat cu un medic oftalmolog cu experienţă. „Am reuşit să găsim un medic primar de neuropsihiatrie infantilă. Am reuşit să identificăm doi medici specialişti în specialităţile neurologie şi cardiologie pentru care vom organiza concurs de ocupare a postului, deja aprobat în comitetul director. Astăzi (n.r. ieri), am încheiat un contract de voluntariat pentru un medic specialist oftalmolog ce va derula activitate în regim de voluntariat, în secţia de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Tiberiu Tătaru.

    Atragerea de noi medici, cu ajutorul angajaţilor Spitalului de Urgenţă Târgu-Jiu

    Totodată, şi lipsa de medici de la cabinetul de Neuropsihiatrie infantilă al spitalului târgujian pare că şi-a găsit rezolvarea, după ce, în urmă cu câteva luni bune singurul medic specialist a ales să plece în sectorul privat. În perioada următoare, alţi doi medici, unul neurolog şi unul cardiolog ar putea activa în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, după ce ambele posturi vor fi scoase la concurs. „Am discutat deja cu mare parte din medicii noştri şi la simpozioanele, congresele şi conferinţele la care dumnealor participă ca specialişti în domeniu, i-am rugat să facă o prezentare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, astfel încât să reuşim să atragem un număr cât mai mare de specialişti”, a mai spus Tătaru. Şi prezenţa ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a scos la iveală deficitul de personal cu care se confruntă unitatea medicală, dar şi necesitatea investiţiilor în spital. Totodată, ministrul Bănicioiu a remarcat faptul că la Târgu-Jiu, managementul privat nu a funcţionat, ca în alte localităţi din ţară. Oficialul a menționat că în comparaţie cu alte spitale din țară, la Târgu-Jiu mai multe lucruri de făcut pentru ca spitalul să ofere pacienților un act medical de calitate.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: