Roxana Hotoboc, fostul director al Ambulanței Gorj, în prezent medic la cel mai mare spital din Londra, unde a fost premiată de mai multe ori pentru activitatea sa, a făcut o radiografie a cazului adolescentului de 16 ani, care a murit în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu: „Încep prin a spune că, personal, sunt recunoscătoare echipei secției de chirurgie a Spitalului Tg-Jiu pentru tratamentul chirurgical acordat fiului meu, cu câteva veri in urma, pentru o problemă chirurgicală care trebuia rezolvaăa urgent, in absența mea. Le sunt si le voi fi recunoscatoare toata viata!
Nu pot sa nu comentez tragicul eveniment al decesului tânărului de 16 ani, cauzat de un complex de decizii medicale gresite, cumulate in ce numim „culpa medicala”.
Si o fac din perspectiva unui medic de urgenta, cu o experiența de peste 30 de ani si de fost angajat la Ambulanta Gorj.
Comentariul meu se bazeaza pe ceea ce stiu ca trebuie facut in urgenta cu un pacient critic, indiferent in ce spital ai lucra: fie ca faci medicina ” de razboi” ca in unele locuri ale sistemului sanitar de stat romanesc, fie ca ai sansa sa lucrezi intr-un sistem sanitar cu mai multe facilitati.
Regulile de baza, în medicina de urgență, sunt aceleași!
Și scopul e același: să faci totul pentru a salva viața pacienților.
Revenind la ce s-a înâamplat la Tg.-Jiu, fără a arăta cu degetul un vinovat sau altul, voi spune următoarele:
La venirea pacientului, acesta e consultat de medicul UPU, sa vada starea de constienta, unde îl doare, să îi facă EKG, să îi pună o branulă și să îi ia testele de sânge, să îi măsoare tensiune, puls, oxigen, etc
– dacă pacientul prezenta alterarea stării de conștiență de o posibilă cauză neurological, era justificat consult neurologic de urgenta
– daca prezenta dureri in piept, factori de risc pentru o boala cardiaca, un EKG normal sau anormal, era justificat consult cardiologic de urgenta
– daca prezenta semne clinice de abdomen acut, cum a fost cazul tânărului decedat, trebuia făcut un CT abdominal de urgență și consultat urgent de chirurgi.
Despre solicitarea nejustificata a consultului neurologic sau cardiologic de către UPU, cu traumatizarea pacientului, mai ales a celui critic, prin transport cu ambulanța de la Spitalul de urgență la Spitalul 700 am mai vorbit. Problema nu s-a rezolvat nici până acum.
Am înțeles că pacientul a fost văzut de chirurgi și s-a constata diagnosticul clinic de abdomen acut la un pacient considerat copil. Am înțeles că la decizia de a nu fi operat la Tg. Jiu pentru ca era copil a participat și șeful Secției de chirurgie.
În condițiile in care s-a știut că pacientul nu poate fi transferat la Craiova din lipsa medicului de Ambulanță, mă întreb daca vreunul din cei doi chirurgi pediatri de la Spitalul Tg.-Jiu au fost solicitați sa vina de acasă la spital pentru această situație excepționala: un copil cu abdomen acut care nu poate fi transferat la Craiova?
Era o situație excepționala, cu punerea în pericol a vieții pacientului.
Sau dacă directorul Ambulantei Gorj a solicitat vreun medic de la Ambulanță să vină de acasă să însoțească copilul pe timpul transportului la Craiova?
Pe doua dintre doctorițele de pe graficul de lucru al Ambulantei le cunosc și sunt convinsă ca ar fi înțeles situația în care era copilul si nu ar fi refuzat să vină.
Atât chemarea unui chirurg pediatru și a unui medic de ambulanță de acasă, în situația copilului critic, trebuiau întreprinse de sefii de la chirurgie si Ambulanța.
Mergând mai departe, fără chirurg pediatru si fără posibilitatea transferului copilului, ce se poate face în afara de a-l lăsa sa moara??
Chemarea unei ambulante de la Craiova, ajunsă târziu la spitalul Tg-Jiu, e doar o scuză pentru toți cei implicați!!
Aveau obligația sa monitorizeze pacientul cat asteptau ambulanta Craiova, ( daca nu au putut aprecia de la inceput ca acea ambulanta va veni prea tarziu). Monitorizând pacientul aveau obligația să constate deteriorarea stării sale și să intre imediat în operație cu el, pentru a-i salva viața!
Înțeleg reținerea medicului chirurg de gardă că nu are competențe în chirurgie pediatrică, iar cazul era critic, DAR considerând circumstanțele: copil de 16 ani ( aproape adult), deterioarea stării clinice, imposibilitatea transferului la Craiova,cea mai bună și justificată hotărâre a chirurgilor era să intre imediat in operație cu el, cu toate riscurile.
Sigur, e greu pentru un doctor să îsi asume riscuri din dorința de a salva o viață!!
De ce? Datorită nouă, societății care abia așteaptă un eșec medical ca să se arunce să devoreze un medic, blamând tagma medicală!
Imaginați-va că pacientul ar fi murit pe masa de operație, operat fiind de chirurgul care nu avea competențe în chirurgia pediatrică. Ce credeti ca s-ar fi intamplat?
Presa, toata mass media l-ar fi mâncat de viu: un chirurg a omorât un copil. S-ar mai fi gândit cineva că acel chirurg a vrut, de fapt, să îi dea pacientului o șansă la viață?
Categoric NU!
Sau ca Ambulanta a plecat fara medic cu pacientul critic si acesta a murit pe drum!
Un alt subiect devorat de public in mass media!
Pentru ca ăștia suntem noi!
Găsim orice motiv sa blamăm, să acuzam, să arăatam cu degetul.
Asadar, sunt vinovati chirurgii că nu au operat acel copil pentru a-i da o șansă la viață?
Trebuiau să îți riște liniștea și dreptul de practică în acea situație?
Răspunsul meu este ” Da”, trebuia dată o șansă la viață acelui copil, în pofida tuturor riscurilor descrise mai sus. Măcar pentru liniștea conștiinței că ei pentru asta există: să ajute, să salveze sau măcar să dea o șansă vieții!
Eu asta as fi vrut daca era copilul meu: măcar o șansă de la medicii pe mâna cărora este!
Gândind profesional, e greu să diluești cu conștiința când esti medic!
Sa stai sa astepti, cand un copil iti moare sub ochi, sa nu faci nimic, așteptând….ce? Ziua de mâine?? Să zici ca a întârziat ambulanță de la Craiova si de asta a murit copilul??
Gresit !!!
( Dumnezeule, întotdeauna mi-am dorit o conștiinta nesimțita!! N-am avut parte! )
Nu mai vorbesc, din nou, de consulturile de neurologie, cardiologie, solicitate de UPU, care au întârziat procedurile de baza care trebuiau făcute, care sunt convinsă că ai au fost normale ( față să văd foaia de observație), și care doar au traumatizat bolnavul!!
Am mai zis despre aceste consulturi inutile si șefa de la UPU (cu respect, am uitat numele), m-a numit ironic ” prietena UPU „. Nu are rost sa repet! E degeaba, dar cu consecințe!
Pare greu sa iei decizii in situații critice, iar situația tânărului ( l-am numit si copil, ) a fost o situație extrem de delicată.
Mă refer aici la decia pe care au trebuit sa o ia chirurgii, nu la prostiile menite sa intarzie rezolvarea cazului, inclusiv chemarea ambulantei de la Craiova.
Decizia chirurgilor a fost grea, dar, in opinia mea, cu tot respectul, greșita!
Au optat pentru comfort profesional, cu tot ce inseamna asta, in fata respectului si grijii pentru viata!
Si nu vorbesc neapărat de juramântul lui Hipocrate, ca nu sunt ipocrita!
Profesia noastra ne aduce in situații in care trebuie sa ne jertfim liniștea si somnul gandindu-ne daca am rezolvat un pacient sau nu?
Asta e medicina! Cu bune si rele!
Important e să apreciem viata, nu numai a noastra, dar si a celor care ajung cu viata lor in mainile noastre!“.
