spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateMinerii din Jilţ vor reformă în sindicat

    Minerii din Jilţ vor reformă în sindicat

    Reprezentanţii Sindicatului Jilţ Mătăsari s-au întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul Conferinţei Anuale de Dare de Seamă asta după ce, cu o zi înainte, un eveniment asemănător a avut loc şi în rândul Sindicatului de la Cariera Jilţ Sud. Preşedintele executiv al USME Jilţ Mătăsari, Adrian Marciuc, a declarat că, în urma solicitărilor venite din partea unor reprezentanţi de la sindicate, dar şi ca urmare a evoluţiei situaţiei pe perioada 2011-2013, se impunea a se lua o decizie cu privire la o eventuală reformare a Sindicatului Jilţ Mătăsari. Cât despre conferinţa anuală, organizată de Sindicatul Jilţ Sud, aceasta a fost una de apreciere a bunei activităţi, desfăşurată de unitate, în ciuda perioadei de şomaj tehnic în care s-au aflat cei peste 1000 de mineri.

    Propunerea venită din partea unor membrii de sindicat cu privire la reformarea Sindicatului Jilţ Mătăsari a fost primită cu înţelegere de actuala conducere de la sindicate, cu atât mai mult cu cât în urmă cu şapte ani, atunci când a fost ales în rândul liderilor de sindicat, Adrian Marciuc a făcut o promisiune în acest sens. „Noi spunem că trebuie să existe o reformare a sindicatului, acum trebuie să stabilim varianta pentru că există mai multe. Reformarea se face prin prisma faptului că preşedinţii sunt aleşi de membrii de sindicat prin vot uninominal, dar mai sunt voci care susţin faptul că doar preşedintele să fie votat uninominal, pe când alţii consideră că tot Biroul Executiv trebuie votat în acest mod. Avem reprezentanta femeilor la sindicatul lor care a fost aleasă uninominal care reprezintă Jilţ Nord şi care face parte şi din Biroul Executiv al USME Jilţ Turceni”, afirma sindicalistul. Ce spune cel care s-a autosuspendat din funcţia de lider al minerilor din Bazinul Jilţ, Ion Ruşeţ?

    „Anul 2010 a fost unul satisfăcător”

    Prezent la Conferinţa anuală organizată de Sindicatul Jilţ Sud, senatorul Ion Ruşeţ, actual preşedinte interimar la PDL Gorj, a declarat că trebuie să primeze dorinţa membrilor de sindicat, a oamenilor. „Nu aş putea să mă pronunţ. Reformarea trebuie să se facă conform dorinţei membrilor de sindicat cu respectarea dispoziţiilor legale. Nu este nici un impediment dacă liderii sunt aleşi de oameni”, declara parlamentarul. Cât despre activitatea desfăşurată în 2010 de către Cariera Jilţ Sud, numai cuvinte de apreciere atât din partea administraţiei de la Complexul Turceni, cât şi de la restul invitaţilor. Liderul de sindicat de la Jilţ Sud, Vasile Geamănu, a precizat că la o activitate bună se trag speranţe ca şi prima de sfârşit de an să fie la fel de bună. „Ţinând cont de context, anul 2010 a fost unul satisfăcător, în care multe lucruri nu s-au putut rezolva. Au fost respectate clauzele contractului colectiv, am avut două întreruperi de activitate, iar pentru sfârşitul de an tragem speranţe că stimulentele de Crăciun vor fi mai mari. Pentru 2011, luptăm să ne păstrăm drepturile salariale câştigate şi să avem o creştere a salariilor la nivelul inflaţiei”, afirma liderul de sindicat. Prezentă la eveniment a fost şi administraţia de la Complexul Turceni, prin persoana directorului Corneliu Gârjoabă. Împuternicit de către directorul general Octavian Graure, Gârjoabă a transmis felicitările de bine reprezentanţilor sindicatului. „De 15 ani particip la conferinţa dumneavoastră, şi suntem deschişi la toate propunerile şi problemele pe care le aveţi”, spunea directorul din cadrul CE Turceni.

    „Anii ce vor urma vor fi unii grei pentru extracţia de cărbune”

    Aceleaşi urări de bine şi tradiţionalul „Noroc Bun” au venit şi din partea celorlalţi invitaţi, în speţă, de la directorul EMC Jilţ, Ion Paraschivu, care şi-a propus ca unitatea să dea mai mult cărbune pentru 2011, de la preşedintele executiv Adrian Marciuc care, şi în calitate de lider de sindicat la Jilţ Nord, şi-a arătat speranţa că, şi în 2011, senatorul Ruşeţ să le rămână alături pentru a-i îndruma cu sfaturi în munca sindicală. „Nu vreau să vă speri, dar anii ce vor urma vor fi unii grei pentru extracţia de cărbune, sper să rămânem uniţi în continuare”, adăuga parlamentarul.
    Şi… într-adevăr au urmat sfaturile senatorului Ion Ruşeţ care, de la prezidiu, a dat câteva poveţe liderilor de la Jilţ, prezenţi la conferinţă. „Îmi amintesc de 5 ianuarie 1995, de anii care au trecut şi cel mai mult îmi amintesc cu plăcere, oriunde, de faptul că Sindicatele din Jilţ sunt cele mai puternice din FNME. Am făcut această remarcă pentru că nimeni nu este de neînlocuit, structurile fiind în continuă mişcare, de întinerire, este nevoie de forţe tinere. Trebuie să ştiţi că adversarii sindicatelor-administraţia nu sunt şi duşmanii lor, de aceea trebuie să existe un parteneriat de colaborare”, susţinea senatorul democrat liberal.

    „Să lăsăm timpul să decidă”

    Pentru anul 2011, Ruşeţ le-a transmis colegilor din sindicate mult optimism, cu atât mai mult cu cât este vizibilă o stare de îngrijorare cu privire la Electra. „Se simte o anumită îngrijorare iar eu, aşa cum aţi văzut, mă abţin în a mai face declaraţii pe marginea acestui subiect. Să lăsăm timpul să decidă. Oamenii au devenit suspicioşi iar când există această incertitudine, aceste preocupări nu duc la cea mai bună performanţă”, afirma parlamentarul. În faţa celor peste 100 de delegaţi, Ruşeţ a pus accent pe faptul că sindicatele prin competenţa lor socială ar trebui să pună un accent mai mare pe stabilitatea locurilor de muncă. „Se vorbeşte de o apocalipsă a disponibilizărilor cu 20-25%, eu sunt un om responsabil politic, nu aş putea să dărâm casa în care am crescut, iar cei care locuiesc acum în ea trebuie să fie atenţi. Trebuie reduse alte cheltuieli şi să nu existe reduceri de personal, trebuie să vă apăraţi oamenii. Este responsabilitatea sindicatelor în contradicţie cu administraţia, iar voi trebuie să fiţi câinii de pază pe viitor. Eu îi voi apăra pe cei din Motru, Rovinari, Jilţ în faţa invaziei intereselor economice-financiare care vin din afară. Nu uitaţi că nu trebuie să primeze clientelismul politic sau cel personal, acesta nu trebuie să existe”, declara Ruşeţ.

    „Sunt împotriva disponibilizărilor”

    Profitând de eveniment, subiectul Electra nu a fost nici el ocolit de către sindicalişti. Preşedintele executiv de la Jilţ Mătăsari, Adrian Marciuc, a declarat că există o stare de incertitudine, în condiţiile în care se vorbesc pe la colţuri de masive disponibilizări. „Termenele sunt aşa cum sunt, iar dacă nu se face până la sfârşitul anului, va fi nevoie de alte bilanţuri, adică alte două-trei luni întârziere. Sunt împotriva disponibilizărilor şi cred că sunt alte căi de reducere a cheltuielilor”, era de părere Marciuc. La rândul lui, liderul de la Jilţ Sud, Vasile Geamănu, a precizat că mai întâi trebuie descifrat ce înseamnă Electra. „Trebuie să ştim care sunt avantajele aduse de Electra pentru mineri, pentru gorjeni. Oamenii se sperie de viitor foarte mult, preferă să se întârzie Electra, până nu se documentează cu privire la ceea ce înseamnă ea. Dacă la Complexuri situaţia a stat foarte bine, încă din 2004 este normal să fie speriaţi”, considera Geamănu.

    „Electra va aduce certitudinea că funcţionăm în continuare”

    Înfiinţarea Electra este privită cu optimism de către liderul minerilor din subteran Marin Zamfir, care consideră că această companie este în măsură să asigure competitivitate pe piaţă, în faţa noilor forme de energie. „Pentru subteranul de la Mina Tehomir, Electra va aduce certitudinea că funcţionăm în continuare”, susţinea liderul minerilor din subteran.

    Că va fi o întârziere cu intrarea pe piaţă a Electra, acest lucru l-a declarat, la sfârşitul săptămânii, deputatul democrat liberal Severus Militaru. „Există probleme cu Fondul Proprietatea şi Ministerul Economiei. Se pare că în următoarele trei luni, şi nu că aş vrea să speri pe cineva, Compania Electra nu se va înfiinţa”, afirma deputatul Sâmbătă, la sediul SNLO a avut loc o nouă întâlnire, convocată de către preşedintele USMO Marin Condescu. Subiectul? Electra. Directorul general al SNLO, Daniel Burlan, a declarat pentru IMPACT că „este posibil ca Electra să se facă în două sau trei luni. Pe 15 decembrie se va judeca recursul declarat de Complexul Craiova la Curtea de Apel Craiova, în procesul cu Fondul Proprietatea. În funcţie de rezultat, se va face un calendar de constituire a Companiei Electra”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: