Minerii din Gorj au anunțat reluarea protestelor de luni, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia(CEO). Nemulțumirile sunt majore, având în vedere că acționarii au aprobat săptămâna trecută Planul de restructurare și eficientizare care prevede disponibilizarea a 1.800 de salariați în două etape. Aproape 1.500 de mineri vor pleca acasă de la 1 aprilie și peste 300 de la 1 mai.
Este vizat personalul încadrat pe perioadă determinată
Angajările au fost făcute în urmă cu patru ani. Contractele au fost prelugite cu un an și apoi din 6 în șase luni. Era de așteptat ca la un moment dat să nu mai fie prelungite, însă muncitorii spun că existau soluții pentru păstrarea salariaților, prin concedierea pensionarilor și ieșirea la pensie a celor trecuți de 50 de ani. Oamenii sunt acum disperați că peste două săptămâni nu vor mai avea calitatea de salariat și vor acum să reia protestele în fața sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu Jiu.

