spot_img
Altele
    AcasăActualitateMotorină cu acciza redusă, până la 30 aprilie

    Motorină cu acciza redusă, până la 30 aprilie

    Până la data de 30 aprilie, inclusiv, beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil pentru anul 2011, pentru motorina cu acciza redusă, trebuie să depună la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj, cererea trimestriala. Cererea se depune până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicita rambursarea şi este însoţită de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, alături de situaţia centralizatoare, cererea trimestrială trebuie să fie însoţită de copii ale facturilor de cumpărare a motorinei din trimestrul I al anului 2011. Totodată, beneficiarii trebuie să depună dovada că deţin cont la Trezorerie. Gorjenii interesaţi pot obţine mai multe informaţii, privind documentele care trebuie să însoţească cererea trimestrială, consultând Ghidul Fermierului, postat pe pagina de Internet a APIA Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: