spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăActualitateNereguli constatate de comisarii de la Protecția Consumatorului la trei magazine Lidl...

    Nereguli constatate de comisarii de la Protecția Consumatorului la trei magazine Lidl din Gorj

    Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj (CJPC Gorj) a desfășurat, în ultimele zile, o serie de acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare la cele trei puncte de lucru din județul Gorj ale operatorului economic Lidl Discount SRL, ca urmare a unei ample campanii de verificare desfășurată la nivel național. Au fost aplicate 12 amenzi în valoare de peste 150.000 de lei.

    „Dintre cele mai importante abateri constatate de echipele de control, menționăm:
    – Existența unor practici comerciale înșelătoare, întrucât operatorul economic comercializa produse alimentare cu diferențe de gramaj față de cele înscrise pe eticheta produselor sau pe ambalaje.
    – Comercializarea unor legume și fructe cu modificări organoleptice.
    – Comercializarea unor produse alimentare ale căror ambalaje erau deteriorate.
    – Nu se respectau condițiile de păstrare și depozitare pentru diverse produse alimentare.
    – Comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită.
    Pentru aceste abateri, comisarii CJPC Gorj au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, respectiv 3 avertismente și 9 amenzi în valoare totală de 153.000 lei și au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 1600 lei“, au transmis reprezentanții Protecției Consumatorilor Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: