spot_img
-1.1 C
Târgu Jiu
marți, februarie 18, 2025
Altele
    AcasăActualitateNu mai comentați, donați! Ce a făcut familia sindicalistului Măruță

    Nu mai comentați, donați! Ce a făcut familia sindicalistului Măruță

    O casă din Dobrița, comună Runcu, a fost făcută scrum, în urmă cu câteva zile, iar câțiva membri ai comunității au sărit să de-a o mână de ajutor proprietarilor, rămași fără acoperiș deasupra capului.

    Ion Măruță, lider de sindicat la Spitalul de Pneumoftiziologie Dobrița, a fost unul dintre cei care au donat o mie de lei familiei greu încercate. A făcut-o și fiica acestuia, prof Andreea Măruță, director al Școlii Gimnaziale Stănesti, care a pus în contul familiei din Dobrița încă o mie de lei. 

    Ion Măruța i-a certat, public, pe bună dreptate, pe cei care se înghesuie să compătimească familia cu casa făcută scrum, ridicând rugi spre divinitate, în loc să le de-a cu adevărat o mână de ajutor.

    „Sunteți penibili”, a transmis Măruță care le-a cerut celor care empatizează doar pe internet să pună mâna și să facă o campanie de ajutorare. Mai exact sa adune bani, sa doneze bani sau materiale, pentru cei cu casa distrusă. A dat și un exemplu, 2000 de lei donati de familia sa.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!