spot_img
Altele
    AcasăActualitateNu vor să locuiască în casa dăruită de Patronul Stelei

    Nu vor să locuiască în casa dăruită de Patronul Stelei

    Familia din comuna Văgiuleşti cu şapte copii refuză să locuiască în casa cumpărată de patronul Stelei, Gigi Becali. Toţi cei şapte membri ai familiei stau înghesuiţi într-un imobil sărăcăcios cu două camere, situat în aceeaşi curte. Şi ca să urmeze sfatul lui Becalii, familia Bucur se măreşte, pentru că, se pare, pe drum este cel de-al optulea copil.

    Familia din comuna Văgiuleşti cu şapte copii căreia deputatul Gigi Becali i-a cumpărat o casă îşi va mări în curând numărul membrilor şi asta datorită femeii care este din nou însărcinată cu cel de-al optulea copil. Chiar dacă patronul Stelei a făcut un gest de omenie când le-a dăruit o casă mare şi multe lucruri necesare unui trai decent, membrii acestei familii continuă să stea înghesuiţi într-un imobil aflat în aceeaşi curte cu locuinţa cumpărată de Becali. În schimb, soţii Bucur par a fi urmat sfatul lui Becali de a mări numărul membrilor familiei. Aşa se face că femeia care a dat naştere la şapte copii urmează să-l aducă pe lume şi pe cel de-al optulea membru al familiei. Acest lucru este confirmat atât de primarul comunei, Constantin Pârjol, care monitorizează familia cu pricina, spunând în acelaşi timp că aceştia o duc din ce în ce mai greu: „Ştiu că femeia este însărcinată din nou cu al optulea copil. Toţi stau înghesuiţi în două camere ale imobilului din curte cu casa cumpărată de domnul Gigi Becali. Banii i-a cheltuit pe taxi, iar acum Alexandru Bucur se mai duce la muncă cu ziua, iar copiii cerşesc prin sat câte o pâine. Ştiu că domnul Becali nu-i mai ajută financiar deşi le-a promis acest lucru, fiind şi omul supărat pe capul familiei care a cheltuit banii nesăbuit. Dacă situaţia lor se va înrăutăţi, voi sesiza Protecţia Copilului Gorj, care de altfel vine des la ei să vadă situaţia copiilor”, a declarat Constantin Pârjol, primarul comunei Văgiuleşti.

    Trebuie să primească peste zece mii de lei

    Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj au în atenţie această familie, mai ales că şase dintre cei şapte copii s-au aflat pentru o perioadă sub tutela instituţiei. Mai mult decât atât, în urmă cu două săptămâni reprezentanţii abilitaţi să-i verifice le-au făcut o vizită la Văgiuleşti unde au constatat că, deşi au o casă mare cumpărată de Gigi Becali, membrii familiei se înghesuiesc într-un imobil cu două camere: „Ancheta socială derulată la locuinţa familiei Bucur a scos la iveală faptul că aceştia deşi au un imobil spaţios în care pot locui, nu l-au folosit niciodată. Mai mult decât atât, toţi membrii familiei locuiesc într-un imobil cu două camere situat în aceeaşi curte. Urmează ca femeia să aducă pe lume şi cel de-al optulea copil, ea fiind însărcinată în luna a opta. Situaţia financiară este precară, însă familia respectivă urmează să primească o sumă de bani aflată în contul lor, şi care provine din alocaţiile copiilor. Banii încă nu au putut ajunge în custodia părinţilor din cauza unei sentinţe judecătoreşti care întârzie să apară. Cu aceşti bani, cel mai probabil se va îmbunătăţi situaţia acestei familii pentru o perioadă de timp”, a declarat Gheorghe Zisu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj. Patronul Stelei a încetat să mai ajute familia Bucur, fiind supărat pe tatăl celor şapte copii care a cheltuit nejustificat cei 5.000 de lei pe care i-a dăruit odată cu locuinţa.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: