spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăActualitateOamenii din Cerna Sat, izolaţi …de lume

    Oamenii din Cerna Sat, izolaţi …de lume

    Localnicii din satul Cerna Sat continuă să rămână izolaţi de restul comunităţii din Padeş, dar şi de judeţul Gorj. Şi asta ca urmare a faptului că pentru a putea comunica telefonic, în caz de urgenţă, spre exemplu, oamenii sunt nevoiţi să meargă câţiva kilometri pentru a putea găsi semnal la telefonul mobil.

    Odată a fost un sat dezvoltat în comuna Padeş, însă, acum în Cerna Sat nu mai trăiesc decât aproximativ 50 de suflete. Viaţa este grea la Cerna Sat iar poziţionarea satului face ca traiul să pară din ce în ce mai dificil. La şcoală nu se mai duce decât un copil iar din toamnă şi această unitate de învăţământ va fi desfiinţată. Cât despre posibilitatea de a comunica cu cetăţenii din alte sate sau zone ale judeţului nici vorbă. Poziţionarea geografică în zonă muntoasă a făcut ca reţelele de telefonie fixă să nu poată ajunge. Nici telefonul mobil nu poate fi folosit din lipsă de semnal iar în caz de incendiu sau altă urgenţă localnicii sunt nevoiţi să meargă kilometri buni până ajung în zona în care se recepţionează semnalul, pentru a cere ajutorul. Unul din localnici a confirmat dificultatea traiului din Cerna Sat, o viaţă trăită mult prea greu şi prea departe, de tot ce înseamnă civilizaţie… „Cel puţin dacă ne ajuta să avem un telefon. Aici, în Cerna Sat poţi să mori cu zile”. Un alt cetăţean, trecut de 50 de ani, spunea că singura posibilitate prin care poţi să dai un telefon, în caz de urgenţă, este „să te urci duci în dealul de acolo şi să ajungi în vârf ca să ai semnal … adică să mergi pe jos vreo patru-cinci kilometri”. Viaţa din Cerna Sat este dusă cu greu, de oamenii, trecuţi prin prea multe încercări de-a lungul vieţii. Sunt oameni simpli şi omeni, care trăiesc, însă, în locuri pitoreşti, greu accesibile pentru omul de la oraş. Puţinii oameni care trăiesc în Cerna Sat au şi o soluţie la problema lor, legată de receptarea semnalului telefonic, şi anume instalarea unei antene sau a unui fir telefonic de la hidrocentrala aflată la o distanţă de 8 kilometri, în amonte. Însă, degeaba …. Nimeni nu-i aude sau nu vrea să-i audă. Primarul localităţii Padeş cunoaşte situaţia de la Cerna Sat, însă, susţine că rezolvarea ei este greu de realizat. Nu trebuie uitat, însă, că drumul ce străbate Satul Cerna Sat este DN-66 A, un drum, însă, care nu aduce nici o soluţie viabilă la problemele oamenilor, greu încercaţi, din Cerna Sat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: