spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateOperă de artă "neconvenţională" într-un parc din municipiu

    Operă de artă „neconvenţională” într-un parc din municipiu

    Ca la noi la nimeni. Se întâmplă în Târgu-Jiul anilor 2012. O frumoasă capodoperă de artă, neconvenţională aş spune, stă să fie admirată într-unul din parcurile din zona Lido. Nu se ştie cum, prin ce minune un coş de gunoi a ajuns tocmai pe statueta de piatră din mijlocul parcului, probabil pentru a fi admirat de lumea care trece prin împrejurimi. Sau de ce, acest „obiect de artă” trage un semnal de alarmă asupra faptului că oamenii ar trebui să fie mai civilizaţi şi să arunce gunoaiele în locurile special amenajate. Pe principiul dacă muntele nu vine la Mohamed se duce Mohamed la munte, târgujienii care au avut această idee năstruşnică, am spune, au pus coşul de gunoi în punctul cel mai înalt al parcului, pentru a nu trece neobservat. Cetăţenii care au tranzitat zona s-au amuzat pe seama aceste opere de artă, însă, unii au conştientizat mesajul şi „importanţa” acestui „eveniment”. „Odată a fost pus aici un televizor, deci nu mă miră nimic. Nu ştiu cine a putut face acest lucru, însă, trebuie să tragem învăţămintele necesare”, a spus un tânăr amuzat de situaţia expusă. Autorităţile locale probabil vor trimite echipe pentru a da jos coşul de acolo, însă, oricâte măsuri s-au lua mesajul este clar: „Gunoiul trebuie aruncat în locuri special amenajate”.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: