spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 29, 2025
Altele
    AcasăActualitatePeste 600 de persoane condamnate penal au muncit în folosul comunității

    Peste 600 de persoane condamnate penal au muncit în folosul comunității

    Serviciul de Probațiune Gorj și-a prezentat, marți, 18 martie, Raportul de activitate pentru anul 2024, la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, în sala Aula Magna.

    Serviciul de Probațiune Gorj a asigurat supravegherea și controlul respectării măsurilor și obligațiilor stabilite pentru 1297 de persoane față de care instanțele de judecată au dispus sancțiuni penale neprivative de libertate, dintre care 499 a căror sentință penală a rămas definitivă anul trecut. Din cele 499 de dosare de probațiune nou intrate, 23 reprezintă minori sancționați cu măsuri educative neprivative de libertate.

    „Anul trecut, 368 de persoane sancționate penal au avut obligația de a presta ore de muncă neremunerată în folosul comunității la unitățile administrativ-teritoriale și alte instituții publice de pe raza județului Gorj, care s-au adăugat celor aproximativ 300 de persoane ce se aflau deja în executarea obligației. Munca neremunerată în folosul comunității oferă persoanelor condamnate oportunitatea de a răscumpăra prejudiciul adus comunității prin infracțiunea săvârșită, şi de a dezvolta abilităţi, atitudini şi comportamente prosociale.

    De asemenea, în funcție de nevoile persoanelor, alte intervenții specializate au vizat înscrierea la cursuri școlare și de calificare profesională, activități de control, tratament și îngrijire medicală, colaborarea cu partenerii comunitari privind alte obligații dispuse de instanțele de judecată conform legislației în vigoare“, a transmis Sorin Viezure Șeful Serviciului de Probațiune Gorj.

    Aproape 250 de persoane au participat la programe de reintegrare

    Referitor la activitățile de asistare și consiliere a persoanelor supravegheate, în vederea prevenirii reiterării comportamentului infracțional și a reintegrării acestora în comunitate, în cursul anului trecut, 247 de persoane au participat la programele de reintegrare socială individuale și de grup, derulate de către consilierii de probațiune, cum ar fi: „Dezvoltarea de abilități sociale”, „În siguranță la volan. Stop accidentelor!”, „Drink and Drive”, „Unu la Unu” sau Stop! Gândește-te și schimbă!

    „Alte atribuții specifice ale consilierilor de probațiune se referă la întocmirea de referate și rapoarte de evaluare, în anul 2024, întocmindu-se 69 de rapoarte și referate de evaluare pentru inculpați (majori și minori), acestea oferă date despre inculpați din perspectivă psiho-socială, riscul de a comite alte infracțiuni și au rolul de a sprijini procesul de individualizare a pedepselor/sancțiunilor și 40 de referate și rapoarte de evaluare din oficiu ce pot avea rol de sesizare a instanței pentru persoanele din evidență care nu s-au conformat dispozițiilor hotărârii judecătorești.

    În același timp, în anul 2024, consilierii de probațiune au participat la 52 de comisii de liberare condiționată a persoanelor private de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-Jiu, analizându-se situația a 827 deținuți și formulându-se în total 166 de recomandări pentru persoanele cu un rest de pedeapsă neexecutat mai mare de 2 ani, cu privire la măsurile și obligațiile ce pot fi impuse de către instanța de judecată în cazul dispunerii liberării condiționate“, au mai transmis reprezentanții Serviciului de Probațiune Gorj.

    Recidiva în pe durata termenului de supraveghere s-a redus a jumătate

    În anul 2024, recidiva pe durata termenului de supraveghere este de doar 0,15%, constatându-se o scădere, la jumătate, față de anul anterior (0,30%). Totodată, peste 99,40% dintre persoanele aflate în evidența Serviciului de Probațiune Gorj, au respectat măsurile și obligațiile impuse prin hotărârea judecătorească.

    „Pentru îmbunătățirea continuă a practicii serviciului și diversificarea intervențiilor noastre, în anul 2024, consilierii de probațiune au participat la numeroase programe de formare profesională organizate de către Direcția Națională de Probațiune, ce au vizat: dezvoltarea abilităților de lucru în situații de criză, îmbunătățirea capacității de a răspunde nevoilor persoanelor cu tulburări mintale, reintegrarea persoanelor care au comis infracțiunii aflate în risc de excluziune socială, cu accent pe populația romă, implementarea sancțiunilor comunitare, motivarea personalului și bunăstarea la locul de muncă sau cercetare și metode de analiză a datelor“, a mai spus Sorin Viezure.

    La prezentarea Raportului de activitate au participat reprezentanți de la instituțiile din cadru Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, UCB, Inspectoratul Școlar etc.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!