spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitatePian de peste 35.000 de euro din sediul teatrului, folosit de muncitori...

    Pian de peste 35.000 de euro din sediul teatrului, folosit de muncitori să ia masa

    Un pian în valoare de peste 35.000 de euro, aflat în sediul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, a fost învelit într-o folie și utilizat ca masă pentru muncitorii care lucrează la reabilitarea sălii de spectacole.

    Pe valorosul instrument muzical se aflau mai multe sticle cu suc, bidoane, farfurii și pahare cu cafea, precum și alte resturi. Asta reiese dintr-o fotografie realizată în incinta teatrului și prezentată de publicația Adevărul. Instrumentul muzical este deținut de Primăria Târgu Jiu și se află la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“, pentru că acolo au loc concerte și evenimente artistice.

    „Este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat“

    Pianistul Florin Berculescu, care este și dirijorul orchestrei „Lyra Gorjului“ și cântă de obicei la pianul învelit în folie, a precizat, pentru Adevărul, că instrumentul poate avea de suferit și că este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat: „Am rămas înlemnit când am văzut fotografia. E ca și cum ai înjura într-o biserică. Eu am făcut parte din comisia care a hotărât achiziționarea sa. Este un pian foarte bun, folosit de pianiști de top care au fost invitați în Târgu Jiu. Prețul lui atunci când a fost achiziționat a fost de aproximativ 26.000 de euro, iar acum valoarea lui depășește 35.000 de euro.

    În momentul în care este pus în plastic, atunci înseamnă o variație de temperatură și poate să fie deteriorat. Pianul are o cutie din lemn în care este așezat sau cu care este transportat. Nu știu de ce nu a fost pus în aceasta. Pianul se poate dezacorda cu acea folie pe el și poate să aibă de suferit. Este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat“, a mai spus pianistul.

    „Nu și-au dat seama că este vorba de un pian“

    Gabriel Coica, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, susține că pianul a fost folosit drept masă doar pentru puțin timp: „Am discutat cu conducerea Teatrului Dramatic «Elvira Godeanu» și mi s-a transmis că situația respectivă a durat doar câteva minute. Muncitorii au venit să lucreze la sala teatrului și nu și-au dat seama că este vorba de un pian, deoarece se afla protejat cu folia respectivă. A fost o situație temporară, care a fost remediată în scurt timp“.

    Această scuză nu-i absolvă pe reprezentanții teatrului de vina de a nu ambala corespunzător pianul, pe timpul lucrărilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: