spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, septembrie 21, 2024
Altele
    AcasăActualitatePlantarea pomilor la Crasna, amânată din cauza ploii

    Plantarea pomilor la Crasna, amânată din cauza ploii

    Campania „România prinde rădăcini”, iniţiată de Realitatea TV, nu se va mai organiza sâmbătă, la Crasna, aşa cum s-a anunţat iniţial. Se pare că, din cauza condiţiilor meteo-nefavorabile, campania de împădurire, se amână pentru 30 aprilie. Consilierul judeţean, Puiu Diaconescu, cel care s-a ocupat de organizarea întregului eveniment, împreună cu echipa de la Primăria Crasna, a precizat că vremea a dus la amânarea acţiunii, data de 30 aprilie, fiind data în care zeci de cetăţeni din Crasna vor participa la plantarea puieţilor. Astfel, la iniţiativa senatorului Toni Greblă, Gorjul se află pe harta judeţelor, ce urmează a fi împădurite. La eveniment vor participa Victor Ponta şi Crin Antonescu, pentru a da o mână de ajutor, la plantarea puieţilor, în număr de aproximativ 20 de mii, ce vor fi plantaţi, potrivit autorităţilor din Crasna, pe o suprafaţă de patru hectare. „România prinde rădăcini” este o iniţiativă a postului de televiziune Realitatea TV şi se pare că până în acest moment prin acest program au fost plantaţi peste 400.000 arbori, pe o suprafaţă de aproximativ 80 hectare, în 11 judeţe.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!