spot_img
Altele
    AcasăActualitatePlanurile primarului Romanescu pentru 2024

    Planurile primarului Romanescu pentru 2024

    Pe final de an, autoritățile își fac bilanțul pe 2023 și planuri pentru 2024. La Târgu Jiu, edilul Marcel Romanescu spune că are de finalizat mai multe proiecte demarate, toate în favoarea dezvoltării comunității pe care o conduce.

    Primarul afirmă că 2024 va fi un an greu, având în vedere că activitatea administrativă, cu mari proiecte în derulare, care se va suprapune cu cea electorală.

    „Mă aștept la un 2024 foarte greu, deoarece pe lângă lucrările pe care le-am contractat, și mă refer la pasajul de pe 9 Mai -Ana Ipătescu, centura care trece pe lângă Parcul Narciselor, cele 600 de apartamente din cartierul Narcise, urmează și o perioadă de campanie electorală, care va pune o presiune în plus. Primul meu obiectiv este să finalizez proiectele începute și îmi doresc ca, împreună cu echipa din Primăria Târgu Jiu și cea din PSD Gorj, să putem să câștigăm toate alegerile ce vor avea loc în 2024”, transmite primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: