spot_img
9.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitatePNL solicită directorilor de școli să nu permită prezența lui Ponta la...

    PNL solicită directorilor de școli să nu permită prezența lui Ponta la deschiderea anului

    PNL Gorj solicită directorilor de școli să nu permită prezența în școlile gorjene, la deschiderea anului școlar, a lui Victor Ponta și a politicienilor cu probleme penale. Plagiator dovedit și pus sub control judiciar, Ponta nu poate fi un exemplu bun pentru copii, susţin reprezentanţii PNL Gorj.

    Deschidere-an-scolar-CNTV-PONTA-2

    Liderii Partidului Național Liberal, filiala Gorj, solicită directorilor de școli și factorilor de răspundere de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Gorj să nu permită prezența lui Victor Ponta și a politicienilor cu probleme penale, cum sunt Cosmin Popescu și Ion Călinoiu, la festivitatea de deschidere a noului an școlar. „Ponta a anunțat că va participa la deschiderea anului școlar, la Târgu-Jiu, iar conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj și directorii unităților de învățământ gorjene nu pot permite acest lucru, dat fiind faptul că Ponta este un impostor intelectual dovedit, fiindu-i ridicat titlul de doctor pentru că l-a obținut prin furt intelectual. Mai mult decât atât, Victor Ponta este un personaj cu grave probleme în justiție, fiind trimis în judecată în dosarul Turceni-Rovinari și pus, astăzi, sub control judiciar într-un dosar de corupție. Și colegii săi de partid, Cosmin Popescu și Ion Călinoiu au probleme penale, primul fiind condamnat, cel de-al doilea, trimis în judecată. Considerăm că toate aceste lucruri nu le dau lui Ponta și nici celorlalți politicieni cu probleme penale dreptul de a le vorbi elevilor, copiii având nevoie de exemple pozitive, de oameni cu o carieră profesională construită prin muncă și cercetare, nu prin furt intelectual. Elevii trebuie să învețe, nu să copieze, ori Ponta nu le poate oferi decât propriul exemplu – plagiatul. Solicităm responsabililor de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Gorj să decidă în interesul elevilor, la deschiderea anului școlar, și nu în interesul PSD și al unor politicieni care au dovedit că sfidează cutumele școlii și preferă ascensiunea în carieră nu prin învățare, ci prin oportunism”, se arată în comunicatul PNL Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: