spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăActualitatePod inaugurat la Alimpeşti

    Pod inaugurat la Alimpeşti

    Începând cu ziua de ieri, localnicii din Alimpeşti nu vor mai fi nevoiţi să ocolească prin Bengeşti-Ciocadia, pentru a ajunge în localitate Prigoria. Explicaţia este dată de faptul că tocmai a fost inaugurat podul ce face legătura între localităţile cu pricina. Investiţia se ridică la un milion de lei.

    Eveniment important pentru localnicii din Alimpeşti, care au participat ieri la inaugurarea podului ce face legătura între comună şi localitatea Prigoria. Investiţia realizată prin fondurile alocate de Consiliul Judeţean Gorj se impunea a se realiza în condiţiile în care vechiul pod ajunsese într-o stare avansată de degradare. „Ne încântă investiţia realizată ce face legătura dintre Prigoria şi centrul localităţii. Podul cel vechi ajunsese într-o stare avansată de degradare şi era nevoie de o nouă investiţie”, a declarat primarul Elena Mosor. În ceea ce priveşte poziţia Consiliului Judeţean, preşedintele Ion Călinoiu a precizat că investiţiile au fost şi rămân o prioritate la nivelul judeţului. „Podul a fost realizat din bugetul instituţie iar investiţia se ridică la un milion de lei. S-au luat măsuri de regularizare a albiei râului, s-a construit un nou pod, totul conform indicatorilor tehnico-economici prevăzuţi”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: