spot_img
Altele
    AcasăActualitatePorumb modificat genetic şi vodkcă şi rom cu metanol

    Porumb modificat genetic şi vodkcă şi rom cu metanol

    În ultima perioadă, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj a fost avertizată prin sistemul european de alertă rapidă în privința existenţei pe piaţă a băuturilor spirtoase care conțin metanol. Inspectorii DSV Gorj au verificat imediat dacă în judeţul nostru există vodkă sau rom cu metanol. Alcoolul contrafăcut va fi confiscat, iar cel de origină cehă sau poloneză va fi scos de pe piață, susţine Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj.

    Inspectorii DSVSA au fost recent alertaţi prin sistemul European de alertă rapidă! Motivul? Întrun hipermarket din Târgu Jiu au ajuns aproximativ 10 kilograme de porumb modificat genetic. Instituţia a intervenit la timp şi a retras de pe piaţă produsul.”Ultimul avertisment este legat de porumb modificat genetic, ajuns la unu din hipermarketurile din Târgu Jiu, la Kaufland. Este vorba de 9,6 kilograme, iar întreaga cantitate a fost sechestrată şi urmează a fi întoarsă la furnizor”, a declarat directorul DSVSA, Ion Iliuţă. Nu mai puţin de şase alerte au ajuns la Direcţia Sanitar Veterinară Gorj, de la începutul anului, iar acestea au făcut referirie la tot felul de riscuri alimentare. Nu doar porumbul modificat genetic, care punea în pericol sănătatea consumatorilor, a fost motivul alertei, dar au venit semnale şi de la existenţa altor produse ce conţineau substanţe periculoase, precum pasta de mici. Riscurile au fost îndepărtate însă la timp.” Am mai avut pastă de mici cu nitriţi şi nitraţi, sechestrtaă cu rapiditate. Romînia nu mai foloseşte de mult timp aceste substanţe, dar mai sunt unii producători care folosesc nitraţi care dau culoarea plăcută şi termenul de valabilitate foarte mare. Salitru se cheamă în tremen popular”, a declarat Ion Iliuţă. De asemenea, reprezentanţii DSVSA Gorj avertizează populaţia să fie atentă la conţinutul produselor pe care le cumpără pentru că, în judeţ, au fost retrase de pe piaţă porumbi modificaţi genetic şi pastă de mici ce contine nitriţi şi nitraţi, substanţe periculoase.

    Gorjenii, în afara pericolului

    În privinţa băuturilor alcoolice depistate pe teritoriul Uniunii Europene, şapte tipuri, lichoruri, vodkă şi rom cu conţinut de methanol, directorul instituţiei de control, Ion Iliuţă asigură că au fost făcute verificări şi la noi în judeţ. Nu sunt motive de îngrijorare, dar se impune maximă atenţie pentru cei care au tranzitat ţările cu probleme precum Cehia sau Polonia. ”Pericolul pentru România nu este, iar pentru gorjeni apar pericole dacă au trecut prin Cehia, Slovacia sau Polonia, dar este bine dacă au în gospodărie astfel de băuturi să nu le consume. Metanolul este un produs care a adus la decese, iar din punct de vedere medical, pe o perioadă mai lungă, duce la orbire. Metanolul nu este folosit decât în scop industrial sau ne este necesar în laborator”, a precizat şeful DSVSA. La nivelul judeţului, pentru un plus de siguranţă a alimentelor însă, au fost făcute de la începutul anului nu mai puţin de 14 mii de analize, sumă colosală dacă se ia în considerare că judeţul nu este un mare producător de alimente, mai spune Iliuţă. De la apa care intră în gogoşi până la cel mai sofisticat produs, care este procesat în judeţ, se fac analize. Alte peste 95 de mii de animale au fost controlate prin examinări de laborator, susţin reprezentanţii DSVAS Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: