spot_img
Altele
    AcasăActualitatePregătirile pentru noul an şcolar, pe ultima sută de metri

    Pregătirile pentru noul an şcolar, pe ultima sută de metri

    Subprefectul judeţului a cerut ieri în cadrul şedinţei de Dialog Social tuturor instituţiilor responsabile cu pregătirea anului şcolar ca acesta să debuteze în condiţii optime. Toate măsurile necesare să fie luate din timp, a spus Arjoca, dorind implicarea DSP-ului, dar şi a ISJ-ului, mai ales că după 1 septembrie, încep inspecţiile în teren la şcoli şi grădiniţe.

    Nu doar pentru Direcţia de Sănătate Publică, reluarea cursurilor în bune condiţii este o preocupare stringentă în această perioadă, ci şi pentru Inspectoratul Şcolar, apropierea lui 15 septembrie aduce motive serioase ca şcolile cu probleme să se pună la punct şi pune presiune pe lucrările care trebuie finalizate. Igienizarea spaţiilor şcolare, dar şi reparaţiile la mobilier sau dotarea în clase sunt aspecte pe care Inspectoratul le urmăreşte îndeaproape. Inspectorul şcolar general asigură că nu vor fi neajunsuri care să împiedice reluarea cursurilor. Avem grijă ca toate lucrările să intre în line dreaptă, de la igienizarea spaţiilor şcolare, până la reparaţii ale mobilierului şcolar, ale clădirilor, dar şi refacerea acoperişurilor. Din cele 611 clădiri, 45 sunt neautorizate, dar speram să fie puse la punct în timp optim, mai ales că după 1 septembrie vom face verificări”, a declarat şeful ISJ, Ion Işfan. De respectarea normelor se vor asigura şi echipele formate din specialişti şi reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene. Subprefectul a cerut ieri instituţiilor să îşi desemneze oamenii. „Adresăm rugămintea ca reprezentanţii DSP, cei ai ISJ şi DSV să desemneze câte doi oameni care vor merge în inspecţie de al 1 septembrie, în unităţile şcolare pentru a vedea cum sunt parcurşi paşii”, a declarat Sorin Arjoca, subprefect Gorj. Nici la clasele pregătitoare grijile nu sunt mai puţine. În plus, cadrele didactice au ocazia ca până la finele lunii să participe la activităţi de formare. În total, la instruire au fost repartizaţi în două serii, peste 200 de dascăli. Problema manualelor şcolare a fost şi ea rezolvată, potrivit reprezentanţilor ISJ .În Gorj au fost încheiate de către ISJ contracte de achiziţie pentru completarea stocurilor şi au fost semnate contracte de retipăriri cu 23 de edituri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: