spot_img
Altele
    AcasăActualitatePrimarii au primit ieri copiile listelor electorale

    Primarii au primit ieri copiile listelor electorale

    Mai sunt câteva zile până pe 9 decembrie, astfel că primarii au venit ieri să îşi ridice copiile listelor electorale permanente, necesare procesului electoral. Întâlnirea cu oficialităţile judeţului a fost un prilej bun şi pentru a afla informaţii legale de procesul electoral de pe 9 decembrie, dar şi pentru a afla care sunt paşii care trebuie parcurşi de acum înainte. La întâlnirea de ieri a fost discutat şi subiectul „pregătiri pentru sezonul rece”, dar au fost expuse şi problemele cu care se confruntă primarii, în fiecare localitate.

    Campania electorală a decurs ca la carte, afirmă primarii. Realitatea însă arată că judeţul Gorj este în top, în ceea ce priveşte sesizările privind incidentele electorale. Edilii spun că nu le este teamă nici de ziua de 9 decembrie, atunci când gorjenii îşi vor alege reprezentanţii pentru Senat şi Camera Deputaţilor. „Campania electorală a decurs într-un mod civilizat. Nişte oameni de calitate. Deocamdată astăzi vedem listele electorale, şi rămâne de văzut ce se va întâmpla apoi. Însă noi nu am avut probleme, astfel că sunt sigură că nu vom avea nici de aici încolo”, a spus Maria Dumitraşcu, edilul localităţii Berleşti. La Tismana vor fi de anul acesta şase secţii, şi nu cinci aşa cum se obişnui. Având în vedere că alegerile se vor desfăşura iarna, primarul şi-a luat toate măsurile pentru ca cetăţenii să fie în siguranţă. „Am venit să luăm copiile după listele electorale permanente, să le afişăm la secţiile electorale. În general aveam cinci secţii de votare, însă, acum vom avea şase, pentru că fiind sezon de iarnă nu vrem ca cetăţenii să facă mai mult de doi, trei kilometri până la secţie. Nu se ştie cum va fi vremea şi trebuie să fim pregătiţi pentru orice”, a spus Marian Slivilescu. Nici la Turcineşti nu au fost probleme, la fel nici la Bustuchin, unde primarul estimează că vor ieşi la vot peste 60% dintre locuitori. Subprefectul judeţului, Sorin Arjoca a declarat faptul că vineri, 7 decembrie, se va trece la distribuirea buletinelor de vot. „Urmează să dăm cele trei exemplare ale copiilor listelor electorale permanente şi să mai transmitem diverse informaţii şi rugăminţi domnilor primari iar vineri vom distribui buletinele de vor, începând cu ora 13:00”, a spus subprefectul. Primarii sunt optimişti şi ca la fiecare acţiune electorală spun că cetăţenii vor ieşi în număr mare la vot şi de această dată.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: