Ziua Națională a României va fi marcată și în comuna Mușetești. Primăria și Consiliul Local Mușetești, Școala Gimnazială și Căminul Cultural organizează pe 1 Decembrie un program cultural-artistic cu tema „Mândru că sunt român”, cu ocazia Zilei Naționale a României. Pe lângă anunțarea oficială a programului manifestărilor, care s-a făcut, deja, prin toate mijloacele de comunicare, primarul Cosmin Ion Băban are și un mesaj special pentru toți locuitorii comunei Mușetești.
„1 Decembrie. Se apropie Ziua Națională, ziua în care sărbătorim Marea Unire. Deși am postat programul festivităților și invitația la acest eveniment, aș vrea să vin cu câteva completări. Stimați cetățeni, această zi de 1 Decembrie este ziua în care suntem DOAR români. De ziua noastră, a românilor, nu mai contează statutul social, vârsta, orientarea politică (sau de orice altă natură), nu mai contează dacă suntem în țară sau în afara ei. Singurul lucru care contează este că trebuie să-i cinstim pe cei care au înfăptuit Marea Unire! Cum? Prin unire. Iată de ce vă adresez invitația de a participa la acest eveniment. Iată de ce vă rog să le aduceți la cunoștință tuturor că vrem să sărbătorim Unirea cu unire! Dacă strămoșii noștri au putut atunci, este de datoria noastră să cinstim țara pe care ne-au lăsat-o moștenire, unindu-ne… măcar pentru o zi, Ziua României. Nu invit pe nimeni în mod special, invitația este pentru absolut toți cetățenii comunei, fără nicio deosebire. Iar cei cărora știu, pot, dar nu vor să participe, din motive doar de ei știute, le transmit de pe acum un cordial „La mulți ani, române!” …la urma urmei, sunt tot români și ei.”, a transmis primarului din Mușetești, Cosmin Ion Băban.