spot_img
20.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăActualitateReabilitări în pas de melc, la Arcani

    Reabilitări în pas de melc, la Arcani

    Conducerea Şcolii Generale din Arcani se declară nemulţumită de stadiul greoi în care se desfăşoară lucrările de reabilitare. Dezamăgite se declară a fi şi autorităţile judeţene. Vicepreşedinta Consiliului Judeţean, Mădălina Ciolocoi s-a arătat nemulţumită de faptul că executantul lucrării a promis că investiţia va fi finalizată la 1 septembrie, promisiune ce nu a fost respectată însă.

    Asemeni unui număr mare de şcoli din judeţ şi la unitatea de învăţământ din Arcani se înregistrează probleme la capitolul lucrări de reabilitare. Ieri, muncitorii firmei de construcţii lucrau de zor şi asta ca urmare a faptului că executantul a promis că la începutul lunii septembrie lucrările vor fi finalizate. Conducerea unităţii de învăţământ nu crede că pe 17 septembrie elevii vor putea învăţa în propria şcoală, motiv pentru care vor fi repartizaţi la alte şcoli. „Ni s-a promis că la 1 septembrie lucrările de modernizare vor fi finalizate şi aţi văzut stadiul în care se află. La cum arată nu cred că vor fi gata la termenul promis deşi atunci când a venit reprezentantul Ministerului Educaţiei aşa s-a spus”, a declarat directorul Daniela Drumen. La Arcani, situaţia este una amuzantă, în condiţiile în care o întreagă clădire este reabilitată pentru doar cei 30 de elevi care o mai frecventează.

    Repartizaţi la altă şcoală

    Aşa se face că după începerea anului şcolar o parte din elevi vor învăţa în clasa grădiniţei, încăpere care nici până în prezent nu a fost însă pregătită pentru începerea anului şcolar. „Am instituit un program iar o parte din elevi se vor duce la Şcoala din Câmpofeni iar ceilalţi aici la grădiniţă”, a mai declarat directorul Daniela Drumen.

    Vor fi monitorizaţi

    Vicepreşedinta Mădălina Ciolocoi este şi ea dezamăgită de greutatea cu care se execută lucrările de reabilitare la şcoala din Arcani, mai ales că fondurile sunt alocate de către Banca Mondială. „Sunt fonduri alocate de Banca Mondială iar lucrările trebuiesc finalizate în luna decembrie. Chiar şi aşa executantul a promis că reabilitările se vor finaliza la începutul lunii septembrie. Despre contractul care s-a încheiat noi nu ştim nimic. Aşteptăm să vedem cum vor decurge lucrările, pentru că banii alocaţi de Banca Mondială trebuiesc justificaţi. Să sperăm că nu vor fi probleme”, a mai spus vicepreşedinta Consiliului Judeţean Gorj. În plus, aceasta speră ca reprezentanţii Băncii Mondiale să nu găsească probleme şi să dispună sistarea lucrărilor. În prezent, din cele 756 şcoli doar 69% deţin autorizaţie de funcţionare, alte 60 de dosare aflându-se sub monitorizare. Probleme cu reabilitările se înregistrează la şcolile din Săcelu, Roşia de Amaradia, Prigoria, Glogova sau Baia de Fier.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: