spot_img
17.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitateRecepția la Stadion, efectuată! Urmează inaugurarea!

    Recepția la Stadion, efectuată! Urmează inaugurarea!

    Compania Națională de Investiții a semnat recepția Stadionului din Târgu Jiu. Urmează ca municipalitatea să intre în posesia noii arene pentru ca investiția să devină utilă. Primarul Marcel Romanescu vrea o inaugurare cu fast susținută de Pandurii Târgu Jiu contra celor de la U Cluj, pe 26 octombrie.

    Așteptarea a lua sfârșit. Cea mai importantă investiție din Târgu Jiu, a fost, în sfârșit, recepționată. Comisia de evaluare formată din membrii CNI și angajați ai Primăriei Târgu Jiu, în urma analizei efectuate la fața locului, a ajuns la concluzia ca lucrările de pe Arena din oraș au fost executate corespunzător. Ieri, la orele prânzului recepția a fost efectuată urmând ca municipalitatea să intre în posesia stadionului. „S-a semnat recepția. Comisia de recepție s-a întâlnit la stadion și problemele au fost remediate. Procedura este puțin cam anevoioasă în sensul că trebuie să-l trecem obiectivul în Patrimoniu Municipalități, să refacem cartea funciară dar putem modifica termenele pentru a putea merge pe repede înainte”, a declarat Marcel Romanescu.

    Mare inaugurare

    În privința inaugurării, municipalitatea merge o  singură variantă. „Proprietarul stabilește data inaugurării. Eu mă gândesc la un meci oficial. Am luat ca termen data de 26 octombrie pentru meciul Pandurii Târgu Jiu cu U Cluj. Avem o obligație morală față de U Cluj, când am jucat acolo, mai mult de cât atât, firma care a executat lucrarea este din Cluj. Deci ar fi un meci oficial cu invitații, pentru inaugurare, dar se vor putea vinde și bilete”, a mai declarat primarul.

    Locuri de parcare

    Prin recepționarea lucrării orașul va beneficia de un număr considerabil de locuri de parcare. Municipalitatea susține că pe viitor ia în calcul să amenajeze o parcare și în spatele arenei. „Avem aproximativ 200 de locuri de parcare dar încercăm să amenajăm în perioada următoare și parcarea din spatele stadionului ,de pe malul stâng al Jiului, și sperăm să găsim înțelegere la Hidroelectrica” ,a mai declarat Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: