spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateRectificarea bugetară, mană cerească pentru primării

    Rectificarea bugetară, mană cerească pentru primării

    Veşti bune pentru primarii din judeţul Gorj. Reprezentanţii Direcţiei Publice a Finanţelor Gorj dau asigurări cu privire la faptul că toate unităţile administrative cu probleme financiare vor da uitării aceste lucruri. Banii vizează achitarea arieratelor „istorice”, dar şi plata asistenţilor personali şi însoţitorilor persoanelor cu handicap din judeţul Gorj. Trezorierul şef, Gheorghe Paraschivu a declarat că primăriile au nevoie de aproximativ 6 milioane de lei pentru achitarea sumelor restante.

    Primăriile din Gorj au nevoie de 6 milioane de lei pentru achitarea salariilor asistenţilor personali şi însoţitorilor persoanelor cu handicap. Banii ar asigura achitarea indemnizaţiilor până al sfârşitul anului, aşa cum a precizat Gheorghe Paraschivu, trezorierul şef din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj. Situaţia în teritoriu este una tragică, pentru că multe primării nu au reuşit achitarea sumelor de luni bune. Rectificarea bugetară vine ca o mană cerească pe câţiva dintre edili. „Tot la rectificarea de buget aşteptăm suplimentarea pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap şi indemnizaţiilor, pentru că, deşi unităţile administrativ teritoriale au obligaţia să contribuie cu sume din bugetul propriu pentru plata acestor sume, de multe ori nu există aceşti bani, astfel că ne aşteptăm la o alocare suficientă la nivelul întregului judeţ pentru a fi plătite aceste sume. Majoritatea sunt cu dificultăţi. Sperăm ca la rectificarea bugetară viitoare să apară o nouă sumă pentru judeţul Gorj şi să fie soluţionate şi acestea. Majoritatea primăriilor care solicită au restanţe cam de două luni la plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, şi până la sfârşit ar fi cam patru. Necesarul este de patru luni. Am avea nevoie pe tot Gorjul de şase milioane, şi pentru restanţe şi pentru plata lunilor curente”, a spus Paraschivu.

    Zeci de primării au achitat din datorii

    48 de cereri pentru achitarea arieratelor către firmele datoare la stat au fost depuse de primăriile gorjene în prima etapă a rectificării de buget din luna septembrie. Gorjul a primit prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice 16,8 milioane de lei noi, însă, primarii nu au fost suficient de rapizi pentru a absorbi această sumă, astfel încât suma de 5 milioane de lei a rămas necheltuită. Trezorierul şef, Gheorghe Paraschivu, a precizat că banii rămaşi au fost redistribuiţi la următoarea rectificare de buget din această lună. Paraschivu a menţionat că banii obţinuţi de primăriile gorjene au fost folosiţi exclusiv pentru achitarea datoriilor către societăţile care înregistrează arierate la bugetul statului. „Prin Ordonanţa de Guvern 13/2012, ordonanţa privind rectificarea bugetului de stat, pe lângă sumele din TVA pentru plata însoţitorilor de persoane cu handicap şi pentru plata indemnizaţiilor acestora, a fost prevăzută o sumă de 500 de milioane de lei pentru stingerea arieratelor unităţilor administrativ teritoriale, împărţită pe judeţene, judeţului Gorj fiindu-i alocată suma de 16.816.000. Aceste sume au fost alocate cu destinaţie precisă, stingerea arieratelor operatorilor economici care au datorii la bugetul de stat. În prima etapă a fost alocată suma de 16.816.000 lei, această etapă s-a derulat în luna septembrie, au fost depuse 48 de cereri, suma totală fiind de 11.632.690 lei, rezultă că a rămas neutilizată din prima etapă suma de 5.183.310 lei. Această sumă a rămas la bugetul naţional pentru redistribuire”, a adăugat trezorierul şef. În etapa a doua de rectificare bugetară, Gorjul a primit 8 milioane de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale care au datorii către furnizorii restanţi la stat. Gheorghe Paraschivu, reprezentantul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, a precizat că în octombrie primarii au depus 57 de cereri pentru obţinerea fondurilor, însă, doar 34 au fost acceptate pentru finanţare, banii terminându-se. „S-a trecut la etapa a doua, pentru judeţul Gorj fiind alocată suma de 8.067.390 lei. Pentru această sumă au fost depuse 57 de cereri de către unităţile administrative. Deja pentru 34 de cereri soluţionate în ordinea primirii, suma a fost consumată în întregime. Un număr de 23 de cereri au fost restituite unităţilor administrativ teritoriale, nemairămânând sume disponibile. În cele două etape, sumele totale au fost de 19.700.000 lei, sume alocate primăriilor pentru stingerea arieratelor. Aşteptăm rectificarea bugetară din această lună, să vedem dacă acolo vor mai fi prevăzute în continuare sume pentru această stingere, practic circuitul este cu două componente benefice”, a declarat la sfârşitul conferinţei de presă, Gheorghe Paraschivu. Printre primăriile norocoase, care au primit bani ka rectificarea trecută se numără Primăria Motru, Glogova, Târgu-Jiu, Arcani, Ciuperceni, Bâlteni, Negomir, Drăguţeşti, Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: