spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateReţeaua de transport în comun, prelungită

    Reţeaua de transport în comun, prelungită

    Reţeaua de transport în comun a Municipiului Târgu-Jiu va fi prelungită spre localitatea Curtişoara. Măsura a fost luată pentru a veni în sprijinul elevilor din localitate care vin pe jos mai bine de doi km, pentru a ajunge la şcolile din Târgu-Jiu. Proiectul a fost aprobat vineri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local.

    autob

    Societatea de transport în comun a Municipiului Târgu-Jiu va extinde traseul troleelor care circulă în zona Iezureni. Acestea vor parcurge în plus încă 2,5 Km spre localitatea Curtişoara. Astfel, elevii nu vor mai fi nevoiţi să parcurgă pe jos această distanţă. „Vrem să depăşim raza Municipiului Târgu-Jiu pe o porţiune de circa 2,5 km, pentru a veni în sprijinul copiilor din zona de nord a oraşului, care frecventează cursurile şcolii gimnaziale din Curtişoara şi respectiv copiii din Curtişoara, care frecventează cursurile şcolilor din Municipiul Târgu-Jiu să aibă posibilitatea să meargă la şcoală cu transportul în comun” , a precizat Vasile Căilean, directorul Transloc. Măsura a fost solicitată de primăria Bumbeşti Jiu, iar serviciul va fi decontat de aceeaşi instituţie către societatea Transloc. Proiectul a fost votat în unanimitate de către consilierii locali. Programul troleelor care vor urma acest traseu va fi corelat cu programul şcolii din Curtişoara şi a liceelor din zona de nord a Municipiului Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: