spot_img
Altele
    AcasăActualitateS-au căsătorit în Peştera Muierii

    S-au căsătorit în Peştera Muierii

    Au ales să-şi unească destinele într-un mod inedit şi au reuşit. Este vorba despre un cuplu de tineri, care s-au căsătorit în Peştera Muierii din Baia de Fier, judeţul Gorj. Este pentru prima dată când se oficiază o cununie civilă în inima peşterii de la Baia de Fier. Primarul, preot până în acest an, Dumitru Turbăceanu a fost încântat de idee şi îmbrăcat în strai popular a dat curs cununiei în interiorul peşterii.

    Îmbrăcaţi în straie tradiţionale, Melania şi Cristi, din Baia de Fier, au decis să-şi unească destinele într-un loc inedit. Nu doar mirii au îmbrăcat costumele populare, ci şi nuntaşii veniţi în număr mare să fie martori la jurămintele celor doi tineri, Cristi Lera, care şi-a unit destinul cu aleasa inimii sale, Melania Meloancă. Ideea a fost a miresei, iar mirele a îmbrăţişat dorinţa iubitei sale. ,,Ideea a fost a mea, pentru că îmi doream o cununie ieşită din tipar, şi el a fost de acord să ne căsătorim aici în Peştera Muierii” a spus Melania. Ginerele a cerut sprijinul publicului pentru a lua o hotărâre la întrebarea ofiţerului de stare civilă, dacă o ia sau nu de soţie pe cea care i-a cucerit inima. Primarul comunei Baia de Fier s-a arătat extrem de încântat de ideea cuplului şi spune că este prima căsătorie care are loc în Peştera Muierii: ,,Sper să devină o tradiţie pe viitor. Este primul eveniment de acest gen care are loc aici în peşteră şi sperăm ca şi alţi tineri să copieze această idee”, a declarat Dumitru Turbăceanu, primar al comunei Baia de Fier. De la cununie nu a lipsit şi Tudorel, care s-a făcut remarcat prin talentul său la o emisiune televizată în care se descopereau noi talente.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: