spot_img
Altele
    AcasăActualitateȘcoli reabilitate, costuri mai mici la facturi

    Școli reabilitate, costuri mai mici la facturi

    Autoritățile locale din Târgu Jiu speră să scadă facturile din școli prin refacerea instalațiilor electrice si termice. Primarul Marcel Romanescu are în plan să atragă sumele necesare reabilitărilor din Fondul de Mediu.

    “Avem posibilitatea să atragem investiții importante de la Fondul de Mediu, așa că lucrăm la mai multe proiecte pentru creșterea performanței energetice în unitățile de învățământ. Pentru început, avem în vedere Colegiile „Ecaterina Teodoroiu”, „Ion Mincu” și căminul Colegiului Național „Spiru Haret”, fiind vorba de o sumă de 10 milioane de lei, de la Fondul de Mediu. Investițiile se referă la anveloparea clădirilor, refacerea instalațiilor electrice și termice, dar și la un sistem modern de gestionare a energiei. Pe lângă îmbunătățirile evidente, consumul de energie se va reduce cu aproximativ 60%, reducându-se, totodată, și nivelul de noxe generate de sistemele de încălzire. Continuăm să atragem cât mai multe fonduri extrabugetare pentru dezvoltarea municipiului Târgu-Jiu”, susține Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: