spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăActualitateŞefi la chiul! Elevii de la seral nu renunţă la obiceiuri!

    Şefi la chiul! Elevii de la seral nu renunţă la obiceiuri!

    Elevii claselor de seral din localitate rămân „veteranii” chiulului. Pentru a evita a se ajunge la cele mai aspre măsuri, diriginţii claselor de seral ale Grupului Şcolar Industrial „Constantin Brâncuşi” din Peştişani au trecut la trimiterea de înştiinţări la elevii cu un număr mare de absenţe.

    Şi în acest an, „performanţele” la absenţe le deţin tot elevii de la seral. Mai multe unităţi liceale din Gorj se confruntă cu problema absenţelor nemotivate ale elevilor. Chiar dacă la liceul din comuna Peştişani sunt doar două clase la învăţământul seral, peste 20 de notificări au fost trimise de diriginţii formaţiunilor de elevi, pentru a-i determina pe aceştia să nu mai lipsească de la orele de curs. Profesorii încearcă prin diverse metode să-i ţină pe elevi în unităţile de învăţământ pentru a nu ajunge la exmatriculare, conform regulamentului de ordine interioară al liceului, dar şi al învăţământului preuniversitar. „Elevii respectivi au fost sunaţi, în mare parte, de diriginţii de la seral. Le-au fost trimise adrese de înştiinţare, acasă deoarece au un anumit număr de absenţe şi sperăm ca pe viitor să vină la şcoală. În momentul de faţă, la învăţământul seral avem doar două clase; undeva la 50-60% au un număr de absenţe mai mare. Diriginţii au trimis în jur de 20 de înştiinţări către elevii respectivi”, a declarat Laurenţiu Sandu, director adjunct al Grupului Şcolar Industrial „Constantin Brâncuşi”.

    Ion Işfan: „Nu vor fi plătiţi cei care nu muncesc!”

    Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj a dispus o serie de acţiuni desfăşurate atât dimineaţa cât şi seara, în unităţile de învăţământ din judeţ, în vederea îmbunătăţirii actului educaţional. În urma controalelor efectuate, s-a constatat că în topul chiulangiilor rămân elevii de la liceul Peştişani, Baia de Fier şi Tismana. Şi profesorii mai greşesc. O serie de probleme înregistrate în urma controalelor efectuate de echipele Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj la unităţile de învăţământ din judeţul nostru au ieşit la iveală şi în ceea ce priveşte modalităţile de constituire a planificărilor şcolare şi punerea acestora în practică, în caietele elevilor regăsindu-se cu totul alte lecţii decât cele din planificare. De asemenea, cadrele didactice care nu-şi fac orele de curs, vor fi sancţionate de comisiile de disciplină ale şcolilor. „S-au făcut controale, atât dimineaţa, cât şi seara pentru că vrem să ne asigurăm că toată lumea este la program, atât copiii, cât şi dascălii. Am întâlnit probleme în modul de constituire a planificărilor, în punerea acestora în practică, adică în multe locuri planificările nu băteau cu ce era în caietele elevilor. Din păcate pentru noi, încă avem probleme la casele de seral către sfârşitul cursurilor, după orele 19-20, sunt foarte puţini elevi la cursuri. Conducerile liceelor din Peştişani, Tismana şi Baia de Fier au început să ia măsuri. Sunt obligate să ne comunice până săptămâna viitoare ce măsuri au întreprins cu cei care nu erau prezenţi la ore, la cursurile serale. Cei care nu şi-au făcut orele nu-şi primesc banii pe orele respective. Sub nicio formă nu vor fi plătiţi cei care nu muncesc”, a declarat Ion Işfan, inspectorul general al inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: