spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateUn sfert din cardurile de sănătate emise, activate în Gorj

    Un sfert din cardurile de sănătate emise, activate în Gorj

    Doar un sfert din cardurile de sănătate din totalul celor emise (peste 250 de mii) au fost inițializate de gorjeni. Cu toate că obligativitatea cardurilor este impusă la 1 mai, conducerea CJAS Gorj spune că toată luna aprilie va sta la dispoziția gorjenilor să și le ridic și active. În funcție de cazurile noi de asigurați și de cei care împlinesc 18 ani, carduri de sănătate se vor emite și distribui pe toată perioada anului.

    Conducerea Casei Județene de Asigurări pentru Sănătate Gorj spune că din cele 13 mii de carduri întoarse la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj la asigurați au ajuns prin intermediul medicilor de familie 1900, iar alte 1500 de carduri au fost ridicate de la sediu. La capitolul inițializare, numărul cardurilor arată cifra 65 232. „Avem 1946 de carduri distribuite prin medicii de familie, iar alte 2550 ridicate de la sediul nostru. Numărul cardurilor nedistribuite este 8600. Sperăm ca până la finalul lunii toate cardurile acre sunt la noi să fie distribuite la medici, iar în luna aprilie cei care încă nu le-au ridicat să meargă la medicii de familie și să le și inițializeze. Avem la ora actuală 65.232 de carduri inițializate, dar probabil că până la 1 mai vor mai rămâne carduri neactivate. Nu este nicio problemă, pentru că pot fi inițializate timp de un an de zile. Nu înseamnă că după această dată, cardurile care nu sunt inițializate își pierd valabilitatea”, a declarat Daniel Bondoc, director CJAS Gorj.

    Tipărirea cardurilor va continua și după 1 mai

    Nu sunt motive de îngrijorare pentru cei care nu au fost emise carduri de sănătate sau pentru eventualele situații în care, la 1 mai, cardurile nu sunt inițializate. Gorjenii vor putea beneficia de sevicii medicale în baza unei adeverințe eliberate de CJAS Gorj și după 1 mai. Mai mult, tipărirea cardurilor se va face în continuare, practice, pentru cei care împlinesc 18 ani și cei care au devenit asigurați. „Cei care până la 1 mai nu intră în posesia cardului și după 1 mai au nevoie de servicii medicale, dar nu de urgență, se pot adresa la CJAS Gorj pentru o adeverință valabilă 3 luni de zile, pe care o pot ridica numai de la sediul nostru. Asta, în condițiile în care nu există cardul tipărit”, a declarat Daniel Bondoc, director CJAS Gorj. Spre exemplu, dacă la 1 ianuarie cineva nu era asigurat și nu i s-a tipărit cardul, între timp a devenit asigurat și încă nu i s-a tipărit cardul, ei bine, asiguratul va putea beneficia de o adeverință. Tipărirea acestora va continua până ce toți asigurații își vor primi cardurile.

    Peste 250 de mii de carduri emise, 25% activate în Gorj

    Procesul de distribuire a cardurilor la populație prin intermediul medicilor de familei este unul destul de anevoios. Până în prezent, din totalul de carduri emise pentru Gorj, numărul documentelor inițializate sunt în procent de 25 %.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: