Complexul Energetic Oltenia se confruntă cu o situație limită, în contextul în care compania a ajuns să producă foarte puțină energie electrică, respectiv echivalentul producției unui singur grup energetic. Datele recente indică o reducere semnificativă a activității de producție, în condițiile în care aportul energiei pe bază de cărbune la nivel național a fost, în ultimele zile, în medie de până în 400 – 500 de MW.
Potrivit informațiilor disponibile, acest nivel reflectă întreaga producție de energie pe bază de cărbune din România, nu doar cea realizată de Complexul Energetic Oltenia. În condițiile în care termoficarea încă funcționează, o parte din capacitatea instalată este utilizată pentru asigurarea agentului termic, ceea ce înseamnă că producția efectiv livrată în Sistemul Energetic Național este chiar sub 300 de MW la nivelul companiei.
O producție de sub 300 de MW reprezintă un nivel minim pentru un producător de dimensiunea Complexului Energetic Oltenia. În mod obișnuit, funcționarea mai multor grupuri energetice asigură un volum de energie suficient pentru a genera venituri constante. În prezent, însă, producția echivalentă unui singur grup limitează semnificativ capacitatea de încasare a companiei.
Cu o astfel de producție, încasările sunt reduse și, în mod cert, nu acoperă cheltuielile cu activitatea de zi cu zi și de personal. Costurile fixe ale companiei – care includ cheltuieli salariale, mentenanță, achiziția certificatelor de emisii de carbon, costuri operaționale și logistice – rămân ridicate indiferent de nivelul producției. În lipsa unui volum suficient de energie livrată în piață, presiunea asupra bugetului intern crește.
Producția de energie ieri
34.15% Hidro – 1972 MW
23.34% Hidrocarburi – 1348 MW
22.98% Nuclear – 1327 MW
11.41% Foto – 659 MW
6.44% Cărbune – 372 MW
0.88% Biomasa – 51 MW
0.80% Eolian – 46 MW
0.00% Instalatii de stocare – 0 MW

