Răbdarea oamenilor are limite, iar dincolo de ele se află disperarea. O dovedesc cei peste 400 de localnici din Sadu, care la unison se opun vehement închiderii spitalului din localitate. Pentru majoritatea este de neconceput ca la nevoie, să bată drumul la Târgu-Jiu, când odinioară beneficiau de grija medicilor în mijlocul lor. Rezolvarea situaţiei Spitalului de la Sadu atârnă de un fir de aţă, dat fiind faptul că se află pe lista unităţilor propuse spre reprofilare, iar ministerul încă deliberează asupra avizării sau nu a noii structuri. Primarul a explicat oamenilor că este important punctul lor de vedere şi le-a reamintit că deja consilierii, la unison, au votat împotriva desfiinţării spitalului, dar şi paşii administrativi trebuie urmaţi.
Rumoarea s-a făcut repede auzită pentru că oamenii au răbufnit. Pe deasupra zarvei, iscate şi a vocilor suprapuse, un singur mesaj a fost pregnant, ca spitalul de la Sadu să se redeschidă. Bătrânii povestesc şi astăzi cât de utilă le-a fost existenţa spitalului cu medicii bine pregătiţi, iar tinerii se gândesc cu amărăciune ce implică un drum la Târgu-Jiu pentru salvarea unei vieţi. „Nu concep să nu mai avem spital aici, unde am trăit şi ne-am vindecat de atâtea ori. Guvernul ăsta oare nu mai raţionează? Vor să ne trimită direct în cimitir? Avem copii care au nevoie de mâna promptă a unui medic, de un tratament, de un sfat? Era bine aşa cum era, dar de acum, Dumnezeu cu mila”, a spus cu vocea înnecată de lacrimi, o mamă cu un copil în braţe. „Dacă îl transformă în azil, unde se vor duce restul de bolnavi? Nu mai bine să aibă loc şi unii şi alţii?”, întăreşte ideea, un bărbat mai în etate.
Două variante
În sprijinul menţinerii unităţii spitaliceşti, ca structură exterioară a Spitalului Judeţean, primarul din Sadu, Constantin Bobaru, a supus-o dezbaterii publice. Prilejul a fost folosit de primar şi consilierii care au votat deja de două ori împotriva închiderii spitalului, şi pentru a dezbate cea de-a doua variantă, anume, reprofilarea spitalului în azil pentru bătrâni. Oamenii nici măcar nu au vrut să audă de acest lucru, cu atât mai puţin de închidere. Tot ceea ce doresc localnicii din Sadu este transpus în câteva cuvinte simple „Ne vrem spitalul nostru înapoi”. Mâhnirea oamenilor pare greu de şters, iar puterea lor de înţelegere păleşte şi ea cu fiecare clipă ce se scurge. Avizul ministrului Cseke Attila întârzie, deşi primarul a bătut drumul de câteva ori la Bucureşti, înaintând documentaţia şi memoriile. Asigurările edilului că s-a făcut tot ce este omeneşte posibil şi chiar mai mult, pentru a menţine spitalul, măcar în forma secţiei externe a Spitalului Judeţean, au mai liniştit spiritele încinse. Dar perspectiva este încă sumbră, pentru că o simplă decizie de la minister poate transforma radical situaţia, şi nu în bine. Reprofilarea Spitalului de la Sadu, în cămin pentru bătrâni ar lăsa totuşi posibilitatea funcţionării şi tratării, dar oamenii se tem că nu vor putea fi videcaţi copiii iar ei au nevoie de şansa unui tratament local. Primarul Bobaru a sintetizat intenţiile sale şi este solidar cu oamenii din localitate. „Păstrarea unităţii spitalceşti ca secţie externă, cu paturi, dar şi reprifilarea acestuia au făcut obiectul dezbaterii.
Luni voi fi din nou la minister, pentru obţinerea avizului. Dacă îl luăm, se poate începe activitatea imediat, personalul este distrubuit 70 la sută la Spitalul Judeţean, iar cel administrativ se ocupă de actele finale. Am depus şi o ultimă variantă, cu cele 5 secţii prinse în noua structură şi 55 de paturi”. Peste tristeţea şi revolta oamenilor, rămâne o ultimă variantă, aceea de protesta până la capăt, iar localnicii nu vor ezita să iasă în stradă.
