spot_img
20.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăActualitateStan, circ și la Primărie și pe internet!

    Stan, circ și la Primărie și pe internet!

    Primarul din Albeni se joacă, din nou, de-a demisia. Ionuț Stan a postat pe o rețea de socializare o fițuică prin care își înștiințează colegii din Consiliul Local că va demisiona din funcția deținută, în prima zi din luna septembrie a anului curent. În urmă cu câteva luni același primar anunța localnicii că demisionează din funcție pe 31 iunie, dată care nu există în calendar.

    Liberalul Ionuț Stan continuă scandalurile în localitatea pe are o conduce. Dacă până acum se lăuda că cetățenii îi sunt aliați de această dată a reușit să-și pună și oamenii în cap după ce le-a oprit apa abuziv. Prins pe picior greșit s-a transformat din nou în victimă amenințând cu demisia. „Sunt hotărât, nu vreau să-mi pun sănătate în joc pentru 10-15 persoane care sunt contra mea. Au fost aproape 1000 de cetățeni care mi-au dat votul, probabil o să-i dezamăgesc. Acum sunt 100-200 în fața primăriei și nu vreau să-mi pun sănătatea în joc”, a transmis Stan înainte să posteze pe internet o adresă fără valoare prin care transmite că eliberează scaunul de edil.

    Până să renunțe la funcția de primar, Stan a trecut pe la DSP pentru a plăti amenda aplicată de autorități după ce a lăsat localitatea fără apă, suma aplicată fiind în cumatum de 10 000 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: