spot_img
Altele
    AcasăActualitateTrei firme, contractate de Primăria Târgu-Jiu, au abandonat lucrările

    Trei firme, contractate de Primăria Târgu-Jiu, au abandonat lucrările

    „Sistemul de organizare a licitaţiilor din România are foarte multe probleme”. Declaraţia îi aparţine edilului Florin Cârciumaru, care spune că acest sistem trebuie să se schimbe, pentru că foarte multe investiţii au de suferit. Şi investiţiile din Târgu-Jiu se pare au avut de suferit de pe urma acestui sistem, pentru că, se pare, licitaţiile au fost câştigate de firme care s-au dovedit neserioase, abandonând lucrările, lăsând primăria „cu ochii în soare”. „Sistemul de organizare a licitaţiilor din România are foarte multe probleme. Foarte multe lucrări se întârzie, foarte multe lucrări se execută de mântuială pentru că la licitaţii vin fel de fel de firme şi câştigă firmele care se prezintă cu o ofertă foarte mică şi eu am făcut mai multe propuneri, pe la mai multe întâlniri, ca la aceste licitaţii, pe viitor, să nu se ţină cont numai de oferta mică pentru că toată activitatea de investiţii din România, mergându-se pe această linie, va fi compromisă. Numai la noi la Primărie s-au întâmplat cazuri când au câştigat pe preţul cel mai mic firme neserioase, au abandonat lucrările la jumătatea programului, punându-ne pe noi de a organiza din nou licitaţii şi să nu mai vorbim de repercursiuni, lucrările întârzie, programele întârzie, oamenii aşteaptă, oamenii sunt nemulţumiţi când văd că şantierele stau deschise şi nu se finalizează nimic între timp”. Edilul spune că a cerut sprijinul prim-ministrului, care speră să rezolve această problemă, cu care se confruntă majoritatea localităţilor din România. „Sper ca după semnalele pe care premierul le-a primit pe această temă să facă ceva şi să îmbunătăţească organizarea sistemului”, a mai spus Cârciumaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: