spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăActualitateUCB oferă Mitropolitului Olteniei, titlul de Doctor Honoris Causa

    UCB oferă Mitropolitului Olteniei, titlul de Doctor Honoris Causa

    Ziua de astăzi va fi o zi importantă pentru mediul cultural şi academic din judeţul nostru. Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu deschide joi, începând cu ora 14:30 seria dezbaterilor „Universitatea şi Comunitatea”, cu tema „Gorjul-prognoze şi coordonate ale dezvoltării durabile”. În această zi sfântă, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Ierarh Nicolae, Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” va decerna Înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa Înalt Preasfinţitului Părinte, Academician Dr. Irineu Ion Popa, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Tot astăzi Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va fi prezent în Gorj, unde alături de un sobor de preoţi şi diaconi va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae” din Parohia Costeni, comuna Celei, judeţul Gorj, localitate care aparţine de oraşul Tismana. Potrivit părintelui protopop Cosmin Bălan, de la Protoieria Târgu-Jiu Nord, evenimentul este prilejuit de împlinirea a o sută de ani de la sfinţirea sfântului locaş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: