spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateUn fost director de la Minprest, reținut pentru trafic de influență

    Un fost director de la Minprest, reținut pentru trafic de influență

    Un fost director de la societatea Minprest și un angajat al societății au fost reținuți de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru trafic de influență.

    Este vorba de Cristinel Aurelian Vișan, care a fost numit director general în anul 2020, cu sprijinul PNL.

    Martorul denunțător a sesizat organele judiciare în luna februarie a acestui an cu privire la faptul că în luna iunie 2022, când lucra la Minprest, unul dintre colegii săi, B.A., l-a asigurat că îl va ajuta să promoveze concursul organizat de ISU Gorj pentru funcția de conducător auto, întrucât cunoaște foarte bine o persoană din conducerea instituției respective pe lângă care va interveni. Suspectul B.A. a pretins martorului denunțător pentru acest serviciu suma de 10.000 de euro, potrivit procurorilor.

    Din suma solicitată, denunțătorul a plătit 7.000 de euro în mai

    A plătit 7.000 de euro

    „Martorul denunțător s-a întâlnit cu suspectul B.A. și cu celălalt suspect, care a deținut anterior o funcție de conducere în cadrul societății comerciale în care lucrau aceștia, iar cu ocazia întâlnirii suspectul V.A.C., în prezența suspectului B.A., i-a confirmat martorului denunțător că o cunoaște foarte bine pe persoana cu funcție de conducere din cadrul ISU Gorj.
    A doua zi, martorul denunțător a fost contactat de către suspectul B.A., care i-a spus că trebuie să se întâlnească din nou cu suspectul V.A.C., întrucât a discutat cu persoana nominalizată din conducerea ISU Gorj și s-a rezolvat promovarea concursului, solicitându-i martorului denunțător suma de 2.000 de euro, bani care au fost remiși de către martorul denunțător suspectului B.A..
    În data de 10 august 2022, cu o zi înainte de data stabilită pentru proba scrisă, martorul denunțător a fost contactat din nou de către suspectul B.A., care i-au solicitat ca în ziua examenului să aducă încă 3.000 de euro pentru a-i da suspectului VAC, care la rândul său, să-i împartă cu restul comisiei de examinare. În data de 11 august, martorul denunțător a mai remis celor doi suspecți suma de 3.000 de euro.
    Tot în data de 11 august 2022, după susținerea examenului, martorul denunțător a fost contactat din nou de către suspectul B.A., care i-a mai solicitat încă 2.000 de euro, iar în seara zilei respective acesta s-a întâlnit cu cei doi suspecți la o terasă din Tg. Jiu, unde martorul denunțător i-a înmânat suspectului suma de 2.000 de euro“, au mai transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: